Transilvania sau Ardeal (în latină Transsilvania sau Transsylvania, în maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen, în dialectul săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României. De-a lungul timpului a făcut parte din Dacia, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austriac. Pentru circa 170 de ani, între 1526 și 1699, a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei. În această calitate a jucat un rol însemnat în Războiul de 30 de ani, de partea coaliției protestante. Odată cu victoriile imperiale pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administrație habsburgică, dar și-a păstrat formal statalitatea până în 1867, fiind condusă de guvernatori numiți de la Viena.
- Geografia
Uneori Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul de la vest de Carpații Orientali și nord de Carpații Meridionali, astfel incluzând și Banatul. Caracterul fluctuant al conținutului termenului se explică prin evoluția complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne.
Suprafața totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeței României. Populația ce trăiește în acest spațiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populației României.
Din punct de vedere geografic, Transilvania este un platou înalt, separat în sud de Țara Românească prin lanțul Carpaților Meridionali și în est de Moldova prin Carpații Orientali. Zona vestică a Transilvaniei (Crișana) are graniță cu Ungaria. La nord, se învecinează cu Ucraina (regiunile Transcarpatia – care cuprinde partea de nord a Maramureșului istoric – și Ivano-Frankivsk). Platoul cu înălțimi între 305 și 488 de metri este irigat de râurile Mureș, Someș, afluenți ai Tisei, și de râul Olt, afluent al Dunării.
2. Istoria
În secolul al IV-lea î.Hr., s-au stabilit pe teritoriul actualei Transilvanii primele comunități de celți. Nu există documente care să ateste un conflict armat între celți și populațiile autohtone, eventualitatea acestui scenariu fiind sugerată doar de obiectele de uz militar și de armele găsite în multiple morminte dedicate războinicilor celți. Notabil este și faptul că multiple dovezi arheologice din această perioadă atestă conviețuirea pașnică dintre populațiile autohtone dacice și celți: În numeroase morminte celtice a fost descoperită ceramicădacică, la Apahida și Fântânele, iar în egală măsură în morminte dacice au fost descoperite ceramică și obiecte celtice de factură La Tène. Conviețuirea dintre cele două popoare permitea schimburile culturale, dacii din Transilvania adoptând unele podoabe celtice, cum ar fi torcul (coloană ornată, rigidă), precum și unele motive decorative imitându-le pe cele celtice. Unii autori susțin că gradul de asimilare culturală reciprocă dintre daci și celți a fost atât de mare, încât urmele datând din secolele succesive sunt indistinctibile ca apartenență. Conviețuirea cu restul celților din Vest, probabil a încetat în timpul regelui dac Burebista, istoricul Strabo amintind incursiuni ale acestuia împotriva celților din Bazinul Panonic.
3. Organizarea administrativă
Pe teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află nouă județe:
- Alba
- Bistrița-Năsăud
- Brașov
- Cluj
- Covasna
- Harghita
- Hunedoara
- Mureș
- Sibiu.
Părți din teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află în județele Bacău (comuna Ghimeș-Făget și satele Poiana Sărată, Coșnea, Cădărești și Pajiștea), Caraș-Severin (comuna Băuțar), Maramureș (orașul Târgu Lăpuș cu împrejurime), Neamț (comunele Dămuc, Bicaz-Chei și Bicazu-Ardelean), Sălaj (partea la est și nord de munții Meseș), Suceava (la vest de râurile Dorna și Bistrița Aurie, Coșna și Dornișoara) și Vâlcea (o parte mică la nord de râul Lotru).
4. Bibliografie
- Philippide Alexandru, Originea românilor, vol. I-II, Iași, 1923-1927
- Drăganu Nicolae, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticii, București, 1933
- Lupaș Ioan, Voievodatul Transilvaniei în sec. XII și XIII, în: Academia Română. Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tom. XVIII, București, 1936-1937
- Sibiu 1-15 sept.1881 FP 279996 1881 012 017 018.pdf “Transilvani’a”
- Atlasul Spatiul Istoric și Etnic Romanesc al lui Ion Antonescu prefațat de Gheorghe Buzatu
- Enciclopedia Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul
- Bogdan Briscu, Tara Motilor
- Makkai Ladislas, Histoire de Transylvanie, Paris, 1946
- Klein Karl Kurt, Transsylvanica. Gesammelte Abhandlungen und Aufsätze zur Sprach- und Siedlungsforschung der Deutschen in Siebenbürgen (Colecție de eseuri privind cercetarea lingvistică și a colonizării germanilor din Transilvania), München, 1963
- Baroiu Dragoș, Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, The dynamics of the main religious confessions in Transylvania (1930-2002), Revista Română de Geografie Politică, nr. 2, Oradea, 2005.
- Györffy György, Az Árpad-kori Magyarország történeti földrajza (Geografia istoriei Ungariei arpadiene), vol. I-III, Budapest, 1963-1987
- Giurescu C. Constantin, Transilvania în istoria poporului român, București, 1967.
- Dumitru Radu Popa, Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea, București, 1970
- Göckenjahn Hansgerd, Hilfsvölker und Grenzwächter im mittelalterlichen Ungarn (Popoare auxiliare și paznici de frontieră în Ungaria medievală), Wiesbaden, 1972
- Pascu Ștefan, Voievodatul Transilvaniei, vol. I-II, Cluj, 1972-1979
- Mărculeț Ioan, Mărculeț Cătălina, Geodemographic remarks on the greek-catholic church in 20th – century Transylvania, Revista Română de Geografie Politică, 1/2006, Oradea, 2006