Șarja de la Prunaru

Undeva în sudul României, în satul Prunaru din județul Teleorman, s-a desfășurat poate una dintre cele mai inegale lupte de pe Frontul Român din timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial.

Regimentul 2 Roșiori, o unitate de cavalerie de 300 de suflete aflată sub comanda Colonelului Gheorghe Naumescu, a intrat în luptã directă împotriva Diviziei 217 Infanterie germană. Practic, în faţa nemţilor înarmaţi cu mitraliere şi poziţionaţi strategic în sat, ostaşii români au folosit pe post de scut caii răpuşi de gloanţe și săbiile din dotare. O acțiune pur și simplu sinucigașă dar care a reprezentat un factor decisiv în evitarea de a încercui Divizia 18 Infanterie română și de a fi răpusă de către soldații germani.

Puterile Centrale urmăreau blocarea armatei române între Dunăre şi Carpaţi, cucerirea Bucureştiului şi scoaterea României din război. Infanteria germană şi turcã mărșaluiau pe direcţia Zimnicea – Drăgăneşti Vlaşca – Bucureşti, iar infanteria bulgară pe direcţia Zimnicea – Giurgiu, ocupând oraşul Giurgiu. Astfel, Divizia 18 Infanterie română, Brigada 43 mixtă şi Regimentul 2 Roşiori au fost singurele care au ținut piept inamicului.

O parte din cavaleriștii români au reușit inițial să supraviețuiască dar atunci când au încercat să se retragă în sat au fost măcelãriți pe loc. Constantin Kirițescu descrie momentul Şarjei de la Prunaru în cartea ”Istoria Războiului pentru reîntregirea României: „De după garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul, ascuns cu zeci de mitraliere, aruncă o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Regimentul e distrus. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând, împreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant.”

Astăzi, la Prunaru, pe locul bătăliei, se regăsesc 300 de cruci cu numele soldaților într-un cimitir pe care sătenii, din cele spuse, îl îngrijezsc cu sfințenie. În 1933 a fost ridicat în incinta cimitirului militar un monument comemorativ constituit dintr-o stelă de piatră cioplită în vârful căreia se află o statuie de bronz înfățișând un vultur cu aripile întinse gata să-și ia zborul.


Locație: Prunaru, județul Teleorman.

– Tarif intrare: liber
– Program: 24/24
– Din centrul Bucureștiului, cu mașina personală, am făcut aproximativ 1h10min.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s