Popa Șapcă

Popa Radu Şapcă s-a născut la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în 1795, la Celei, în fostul Romanaţi, şi a murit la 3 iulie 1876, la Mânăstirea Brâncoveni.

A fost revoluţionar, membru al Societăţii “Frăţia”, a participat la Revoluţia de la 1848, fiind membru al Guvernului provizoriu de la Islaz, a fost exilat în perioada 1848-1855, a fost curator la Mânăstirea Hotărani şi chiar stareţ al Mânăstirii Cozia.

La 9 iunie 1848 a binecuvântat Revoluţia, a citit Proclamaţia în 22 puncte (punctul 13, împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire) şi a fost ales membru al Guvernului provizoriu, alături de I. Heliade Rădulescu, Cristian Thell, Ştefan Golescu şi Nicolae Pleşoianu. La 15 iulie 1848 era năstravnic la Mânăstirea Sadova din Dolj.

La 29 octombrie 1848 a fost arestat pentru participarea la Revoluţie şi închis la Văcăreşti, exilat pentru 2 ani la Sf. Munte Athos şi mutat la Bursa cu majoritatea revoluţionarilor (1849-1853). În 1856 este numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza preot curator la Râmnicu Vâlcea.

A fost conducătorul cetelor de haiduci. De altfel, cu el se încheie epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia.


Locație: Celei, cartier al orașului Corabia, județul Olt. Vis-a-vis de Parcul Popa Șapcă.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s