Tradiții & producători locali

Știați că ‘în BanatMoldova și Țara Românească, la 3 zile după nașterea copilului, se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine, o găinăvin și 3 bănuți, așa numita „cină a ursitoarelor”, existând credința că ele trebuie să fie bine ospătate și plătite pentru a fi mulțumite și a ursi o soartă bună copilului. În Bucovina, moașa, cum se îngână ziua cu noaptea, pune în camera copilului o lumină, pentru a arde toată noaptea, considerându-se că ursitoarele sunt mulțumite când găsesc această lumină și îi ursesc copilului o soartă mai bună.’ – Acestea sunt tradițiile noastre, ale poporului român, și ar fi păcat să le luăm în derâdere.

O altă idee pe care o îmbrățisez cu drag, este promovarea micilor fermieri și/sau producătorilor locali. Promovarea lu’ nea Ion care a muncit zi și noaptea pentru a vinde câteva kilograme de roșii.

Ce merinde am mai gustat și pe unde am mai fost de-a lungul regiunii geografice a Moldovei:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s