- Cuvânt de început
Recunosc, de când plimb prin Țara cu Balauri nu am vizitat foarte multe construcții de acest gen, interesante pe alocuri, dar care în același timp trezesc câteva întrebări despre semnificația acestora.
- Date istorice
Din punct de vedere al locației, turnul se regăsește la circa 10 km distanță de orașul Caracal, în satul Hotărani, în apropierea râului Teslui.
Construcția în sine este mărginită de casele localnicilor și vizibilă din aproape orice punct al satului. La origini, se pare că ar fi fost turnul de apărare și observație al unei curți boierești sau clopotniță a Mănăstirii Hotărani. Poate chiar ambele.
Are ~16 metri înălțime, ultimul nivel permițând supravegherea zonelor expuse de unde puteau da năvală inamicii.
A fost ridicat pe la începutul anilor 1700.
- Cuvânt de încheiere
Tind să cred că o bună parte din materialul cu care a fost construit acest turn este cel orginial, iar aici mă refer la cărămida roșie. Cumva, această construcție a rezistat de-a lungul anilor, a făcut față vremii neprietenoase și celor care trebuiau să se îngrijească de el.
Atunci când l-am vizitat eu (decembrie 2021), se vede foarte clar faptul că primise un acoperiș nou. Îmi este greu să spun dacă această restaurare/renovare au fost făcut ca la carte, dar tot m-aș aventura și aș zice că este OK. Alții nu miscă un deget pentru istoria și cultura acestei țări, așa că. . .
- Locație: satul Hotărani, comuna Fărcașele, județul Olt. Se află în apropierea Mănăstirii Hotărani.
- Articol realizat în mai 2022;
- Fotografiile sunt din decembrie 2021.
- Dacă doriți să-mi susțineți cauza iar împreună să punem bazele unei enciclopedii care să contribuie la descoperirea unor locații cu iz istoric mai puțin vizitate și recunoscute de publicul larg, o puteți face alegând una din opțiunile de mai jos.
1. Paypal | https://www.paypal.com/paypalme/laurentiucutaru sau click aici. 2. Transfer Revolut - Link | revolut.me/larrybalaur 3. Transfer Revolut - Cont IBAN | RO52BREL0005508978190100