Ansamblul Curții Coțofenilor

  • Cuvânt de început

Era o zi mohorâtă de decembrie când am ajuns pe raza localității Coțofenii din Față, jud. Dolj.

Știam că aici se află o serie de monumente istorice pentru că citisem despre acestea prin diferite articole, am văzut și poze pe la prieteni etc. Din păcate am fost nevoit să documentez locația în sine pe fugă pentru că timpul nu era tovărașul meu în ziua respectivă. Mi-am setat totuși în minte ca într-o primăvară, atunci când totul în jurul tău explodează de culori vii, să vizitez din nou aceste locuri. Merită!

  • Data istorice

Înainte de toate, trebuie să știți că localitatea unde se regăsește acest ansamblul istoric este atestată documentar la 1615.

Povestea ne spune că un mare boier pe al său nume Coțofeanu a avut două fiice pe care le-a înzestrat cu moșia celor două sate care să le păstreze numele astăzi. Se pare că în anul 1615 acest sat era al jupâniței Zamfira, probabil fiica boierului.

În majoritatea studiilor de istoria arhitecturii, momentul ridicării curții de la Coțofeni este plasat la mijlocul secolului al XVII-lea, ca urmare a unei inscripții aflate pe zidul foișorului de sud al casei, care indică anul 1653. Construirea, sau cel puțin dezvoltarea curții de la Coțofenești a fost atribuită spătarului Mihai Coțofeanu, care a moștenit moșia fie de la Preda Tânțăreanu (tatăl lui Matei Basarab), fie de la Mihai Țânțăreanu (unchiul lui Matei Basarab). La sfârșitul secolului al XIX-lea, Marele Dicționar Geografic al României semnala existența ruinelor unor case care au aparținut spătarului Coțofeanu și care erau amplasate în apropriere de comună.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, moşia se împarte între cele două fiice ale familiei, iar alături de casa veche se ridică o nouă casă, în stil neoromânesc. Casa trebuie să fi fost gata la 1906, an în care arhitecţii peisagişti E. Redont şi E. Pinard – autorii Parcului „Bibescu“ din Craiova – sunt angajaţi să proiecteze parcul curţii de la Coţofeni. Ceea ce şi fac, unificând întregul ansamblu printr-o amenajare peisageră, incluzând şi „fântâna spătarului“, cea care capta câteva izvoare la baza falezei în urmă cu ceva ani și pe care n-am fost inspirat să o fotografiez.

Imaginea şi starea construcţiilor erau excelente, aşa cum mărturisesc, de pildă, fotografiile făcute cu ocazia vizitei Reginei Maria din anii ’30. În perioada 19491951, curtea a trecut în proprietatea Institutului Agronomic din Craiova, apoi a unei unităţi militare, pentru a rămîne până astăzi în „custodia“ administraţiei locale. Un proiect de restaurare iniţiat de Ministerul Culturii în 1998 nu a fost dus până la capăt din lipsa fondurilor. Chiar şi aşa, în starea proastă în care se află, curtea i-a impresionat pe cei care au văzut-o recent.

Ansamblul istoric prezentat aici conține: Casa Coțofenilor, Biserica  „Adormirea Maicii Domnului”, Conac neoromânesc, Casa neoclasica, Parcul, Școala veche.

Dacă vizita Reginei Maria a fost una de gală, e bine să știți că în Ansamblul Curților Coțofeni regizorul Dan Pița a realizat în anii ‘70 unul dintre cele mai importante filme ale cinematografiei românești: Tănase Scatiu. Vezi filmul aici.

  • Starea actuală

Ansamblul istoric, cel puțin monumentele cele pe care le-am vizitat eu, se prezintă într-o stare deplorabilă la final de 2021.

Conacul e amplasat pe o muchie de deal, oferind cerdacului din față o priveliște magnifică, spre câmpurile si pădurile dinspre Craiova. Toamna sau iarna vegetația din jurul monumentelor îți vor permite să vizitezi construcțiile respective la interior, acolo unde se poate, dar pe timp de vară cred că șansele sunt foarte mici să scapi neatins de vreo insectă sau de niște mărăcini. Oricum ar fi, priveliștea de la conac asupra văi Jiului este una faină tare.

  • Cuvânt de încheiere

Aici se ajunge foarte ușor.

Ansamblul se află oarecum în vârful satului, lângă Biserica Adormirea Maicii Domnului. Din momentul în care ați ajuns în fața bisericii, recomandarea mea este să porniți pe cărarea care trece pe lângă biserica, lăsați în urmă câteva case iar apoi veți regăsiți aceste monumente.

Să nu faceți greșeala pe care era s-o fac eu, adică să lasați mașina aici și să încercați să urcați pe o înclinare de relief foarte nașpa. Mergeți frumos în fața bisericii, lăsați mașina acolo iar în câteva minute ajungeți la obiectivul dorit.

O filmare din dronă se poate vedea pe canalul meu de Youtube puțin mai jos:


  • Locație: DC109, Coţofenii din Faţă 207011, județul Dolj;
  • Articol realizat în luna decembrie, anul 2021;
  • Sursă detalii istorice: 1, 2, 3 și 4.

  • Dacă doriți să-mi susțineți cauza iar împreună să punem bazele unei enciclopedii care să contribuie la descoperirea unor locații cu iz istoric mai puțin vizitate și recunoscute de publicul larg, o puteți face alegând una din opțiunile de mai jos.
1. Paypal | https://www.paypal.com/paypalme/laurentiucutaru sau click aici.
2. Transfer Revolut - Link | revolut.me/larrybalaur
3. Transfer Revolut - Cont IBAN | RO52BREL0005508978190100
4. Transfer Revolut - Nr. Tel.| Vă rog să mă contactați aici sau aici pentru a vă oferi numărul de telefon în privat.


Leave a Reply