Casa Memorială ”Zaharia Stancu”

  • Cuvânt de început

Trei (3) locuințe celebre are județul Teleorman unde s-au născut personalități de seamă pentru sfera culturală din România: Casa Memorială ”Marin Preda”, Casa Memorială ”Constantin Noica” și cea despre care citiți astăzi.

Toate, dar absolut toate sunt închise, privatizate ori uitate de autorități.

  • Casa memorială

Conform datelor istorice ce se regăsesc pe panoul informativ din apropierea locuinței, casa pe care o vedeți în aceste imagini a aparținut surorii scriitorului, Lisaveta.

Clădirea a fost transformată în casă memorială în 1994, iar acum și biblioteca comunală se află aici. În prima încăpere a casei, primul lucru care îți atrage atenția este o caricatură a scriitorului, realizată de Iosif Ross. N-am reușit să văd caricatura mai sus menționată pentru că accesul în interiorul casei nu a fost posibil. Ce-i drept, eu am vizitat această locație în Vinerea Mare, deci aveam șanse mici să găsesc pe cineva prin împrejurimi.

Locuința, dacă ținem cont de același panou informativ unde am regăsit ceva detalii istorice, pare să fi primit ceva fonduri europene pentru renovare. Proiectului – Case memoriale în țara noastră – cu o valoare 827.233, 55 lei trebuia să ajute la ”dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării patrimoniului cultural și a activităților de marketing specifice.” Casa ”Zaharia Stancu” este parte din această inițiativă.

  • Zaharia Stancu

Născut în comuna Salcia, județul Teleorman și decedat la București, Zaharia Stancu a fost scriitor român, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist şi publicist, academician, laureat al Premiului Herder.

Cele mai cunoscute opere ale sale sunt romanele ”Desculț”, ”Șatra”, ”Jocul cu moartea” dar și ”Pădurea nebună.

  • Cuvânt de încheiere

Această casă reprezintă un punct de interes pe harta culturală a județului Teleorman. Din păcate nu este semnalizată așa cum trebuie, nici în spațiul public și cu atât mai puțin pe teren, iar dacă acest aspect nu se va schimba atunci și casa va dispărea ușor, ușor. . .


  • Locație: Salcia, județul Teleorman;
  • Articol publicat în aprilie 2021.

  • Dacă doriți să-mi susțineți cauza iar împreună să punem bazele unei enciclopedii care să contribuie la descoperirea unor locații cu iz istoric mai puțin vizitate și recunoscute de publicul larg, o puteți face alegând una din opțiunile de mai jos.
1. Paypal | https://www.paypal.com/paypalme/laurentiucutaru sau click aici.
2. Transfer Revolut - Link | revolut.me/larrybalaur
3. Transfer Revolut - Cont IBAN | RO52BREL0005508978190100


One thought on “Casa Memorială ”Zaharia Stancu”

  1. rita stoica

    Iti vine sa le spargi capul…groaznic.. Am fost la Arad, si la Savarsin. In Arad te doare capul, la fiecare pas un monument istoric…ceva de nedescris. Mai mult de jumatate sunt in paragina…o sa-ti trimit cateva poza.La Savarsin, a fost coplesitor de frumos. RECOMAND.Vorbim, tinem aproape.Ritta

Leave a Reply