Mănăstirea Argeș

  • Cuvânt de început

Țara noastră are un număr foarte mare de edificii religioase, o bună parte dintre acestea venind la pachet și cu o istorie ce merită (re)descoperită. În continuare, în fotografiile de mai jos veți savura un astfel de edificiu religios atât de important pentru cultura și istoria României.

  • Date istorice

Capodoperă a arhitecturii românești medievale, devenită celebră prin mitul creației, prezentată în nemuritoare baladă a Meșterului ManoleCatedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarabdomnitorul Țării Românești (1512-1521), a fost construită între anii 1512-1517. La slujba de sfințire, din 15 august 1517, a participat și Patriarhul Teolit al Constantinopolului.

Pictura originală, terminată la 10 decembrie 1526, este opera renumitului pictor Dobromir din Târgoviște. Fragmente din această frescă pot fi văzute la Muzeul de Artă al României.

Impresionantă realizare artisitică, prin măreția construcției și bogăția ornamentelor sale sculpturale, Mănăstirea a reprezentat o modalitate de evidențiere a puterii, bogăției și rafinamentului ctitorului ei – Neagoe Vodă Basarab – sporindu-i prestigiul în fața poporului său și păstrându-i vie amintirea de-a lungul secolelor.

Cronicarul Gavril Protul, de la Muntele Athos, care a fost de asemenea prezent la slujba de sfințire, a comparat această mănăstire cu Catredala Sfânta Sofia și Sion, considerând că ‘frumusețea ei o întrece pe a acestora’. Mănăstirea a fost restaurată de-a lungul domniilor lui Matei Basarab (1632-1654) și Șerban Cantacuzino (1678-1688).

În pronaos se află mormintele lui Neagoe Basarab și soția sa Doamna Despina (1512-1521), al ginerelui său Radu de la Afumați (1522-1523, 1525-1529) și cele ale regilor României: Carol I (1866-1914) și Regina ElisabetaRegele Ferdinand I (1914-1927), precum și cel al Reginei Maria.

Mormintele lui Carol I și Elisabeta a României.

Ceea ce se vede acum, este de fapt (re)construcția lui Emile André Lecomte du Noüy, arhitect francez chemat de regele Carol I să restaureze o serie de monumente din România. Biserica zidită inițial de meșterul Manole arăta cu totul altfel.

  • Meșterul Manole și Ana

În apropierea Mănăstirii Curtea de Argeș se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada Monastirea Argeșului spune că meșterul Manole și-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soția (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot ceea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicație și pentru fântâna meșterului Manole: când domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta. Aceștia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcție a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate și astfel cei „zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș. Ei și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, dar toți au murit. În locul unde s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor – fântâna meșterului Manole.

Presupusul mormânt al Anei, soția Meșterului Manole (peretele sudic al Mănăstirii).
Presupusul mormânt al Anei, soția Meșterului Manole (peretele sudic al Mănăstirii).
  • Cuvânt de încheiere

Dacă ați ajuns pe aici, atunci încercați să reveniți ori de câte ori aveți ocazia. Dacă n-ați făcut-o deja, cu siguranță merită atenția voastră. Întreg ansamblul are o încărcătură spirituală importantă din punct de vedere religios, istoric și cultural.

În continuare, vă prezint câteva imagini suprinse din ceruri:


  • Program de vizitare: zilnic în intervalul 08:00 – 17:00, dar trebuie să țineți cont că acest program poate varia în funcție de slujbele ținute acolo.
  • Tarif fotografiere la interior: 15 lei.
  • Fotografii realizate în aprilie, 2019.
  • Locație: Bulevardul Basarabilor 1, Curtea de Argeș 115300

One thought on “Mănăstirea Argeș

  1. Pingback: Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș – Țara cu Balauri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s