- Cuvânt de început
Când veți mai vizita Valea Prahovei venind dinspre Ploiești, înainte de a lua toate stațiunile montane la pas, vă recomand să vă abateți un pic de pe DN1. Imediat după benzinăria MOL, localizată pe partea opusă a direcției voastre de mers, faceți stânga pe DJ720 până când veți intra în comuna Florești.
Odată ce ați ajuns acolo, mergeți să vă clătiții ochii cu niște ruine parcă desprinse din poveștile de odinioară.
- Nababul
În urmă cu mai bine de un secol, un prinț bucureștean din vechea familie nobiliara Cantacuzino s-a gândit să-i construiască nepoatei sale o casă de vacanța în stil franțuzesc, undeva la țară. Și a ales un loc aproape de pădure și de un fir de apă, între două coline, unde aerul este tare ca la munte și unde se pot face îndelungi plimbări călare.
Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, pentru că despre el este vorba, avea o avere impresionantă, motiv pentru care i s-a spus Nababul. Alături de palatul de la Floresti prezentat în imaginile de mai jos, el deținea alte două imobile mărețe, construite de acelasi arhitect, Ion Berindey, în stilul belle époque: Castelul Cantacuzino din Bușteni și Palatul Cantacuzino de pe Calea Victorie, actualul muzeu „George Enescu” din București.
În zonă circulă multe legende despre palatul Nababului din Florești, una dintre ele vorbind despre un blestem. Iar palatul nu doar că nu a fost niciodată finalizat, dar bucați prețioase din el au ajuns în stânga și-n dreapta la cine nu trebuie.
- Date istorice
În 1898, arhitectul Ion Berindey fusese numit arhitect-șef al Ministerului de Interne, funcție pe care a ocupat-o până în 1901. În această calitate a colaborat cu Gheorge Grigore Cantacuzino, care era ministru de Interne. Om cu gusturi fine și plimbat prin lume, Nababul, a vrut ca proiectul său să imite palatul Micul Trianon, din grădina Palatului Versailles din Franța.
Construcția, realizată între anii 1911-1913 a fost ridicată în mijlocul unui domeniu de cateva zeci de hectare, prevăzut cu parcuri și terenuri de vânătoare și echitație. Pentru amenajarea ferestrelor dar și a finisajelor exterioare, a fost folosită piatră de Albești, la fel de prețioasă ca marmura. Palatul avea un sistem de încălzire centrală asemănător Peleșului si mai multe săli de bal destinate oaspeților dornici de distracție. Se spune că în planurile palatului erau prevăzute inițial 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului.
În fața clădirii a fost construita o piscină. Apoi au fost ridicate fântâni arteziene, grădini cu arbuști de esență rară și alei lungi, cu pietriș fin, precum și un teren de golf. După modelul parcurilor franțuzești, în fața palatului se întindea un mare bazin cu apă, astăzi secat și mai multe terase care coborau în trepte spre lunca Prahovei.
În parc, la o mică distanță de palat, se află un castel de apă construit în 1830 și înalt de 30 metri, care seamănă izbitor cu Turnul Chindiei de la Târgoviște. Acesta era o construcție hidrotehnică destinată acumulării apei.
Micul Trianon promitea să devină centrul distracției aristocraților vremii. Cu toate acestea, nu a fost locuit niciodată. Gheorghe Grigore Cantacuzino nu a mai trăit sa vadă palatul terminat. Demarate în 1911, lucrările erau aproape terminate în anul 1913, când a murit Nababul de pneumonie. Mai trebuiau făcute doar unele finisaje interioare.
- Vremurile . . .
Moartea bătrânului și venirea Primul Război Mondial au însemnat începutul degradării.
Jefuit de nemți, palatul va fi parțial refăcut în perioada interbelică. Anul 1940 lovește din nou puternic în monumentul aflat de acum în proprietatea celei pentru care a fost construit, Alice Cantacuzino, nepoata Nababului. În Primul Război Mondial, germanii au luat tabla de cupru de pe acoperiș dar și sobele de teracotă. În al Doilea Razboi Mondial a venit rândul rușilor să pună mâna pe tot ce rămăsese valoros aici. Pe vremea comuniștilor, castelul este naționalizat și este o perioada sediu de CAP. După 1965, pe domeniu s-a înființat un sanatoriu TBC, care funcționează până în ziua de azi. La cutremurul din 1977 s-au dărâmat coșurile și zidurile interioare. Dupa 1990, localnicii din Florești au luat și ei piatră din palat, pe care au folosit-o la construcția caselor.
- Aventuri și renunțări
După 1989 au apărut inițiative de renovare și de transformare a locului în unul de turism și agrement, dar toate s-au lovit în primul rând de existența sanatoriului TBC. Acesta ar trebui închis și, pentru a elimina complet pericolul, ar fi nevoie de măsuri extreme, inclusiv înlocuirea unui strat de jumătate de metru de pământ din împrejurimi.
La un moment dat, palatul suferea din cauza unei ciuperci litofage, un fel de cancer al pietrei. În prezent nu știu care mai este situația.
Edificiul a fost vândut de catre urmașii Nababului în 2009 lui Radu Tudorache, primul consultant al Google în Romania și fost șef în Autoritatea Națională de Reglementare a Comunicațiilor. Planurile cu privire la acest monument se pot consulta aici.
Pentru restaurarea clădirii ar fi nevoie de multe milioane de euro. Astăzi, Palatul ”Micul Trianon – ruine”, așa cum apare el în Lista Monumentelor Istorice, se află pe Drumul Vinului, care străbatea întreg Imperiul Roman la acea vreme. De altfel, în zona s-au găsit vestigii romane și monede cu chipul lui Traian.
- Blazonul familie Cantacuzino
Un aspect interesant de menționat și pe care teoretic nu aveți cum să-l ratați, mai ales dacă sunteți pasionați de heraldică, este blazonul familiei păstrat deasupra intrării din spate.
Între cele 9 câmpuri se poate observa stemele Principatului Valahiei și Principatului Moldovei. Sunt acolo pentru că Cantacuzinii au domnit în ambele principate. Restul câmpurilor fac referire la Bizanț, într-un fel sau altul. Vulturl bicefal ce reprezenta un suport al scutului este înlocuită aici de cei doi îngeri. Informațiile provin de aici.
- Cuvânt de încheiere
La final de poveste vă las cu un citat al Mariei Tescanu Rosetti, nora lui George Grigore Cantacuzino și soția lui George Enescu, care descrie cel mai bine mireasma Domeniului Cantacuzino:
Adevărat paradis terestru, cu atât mai impresionant cu cât nici de pe calea ferată ce traversează câmpia între Florești și Băicoi, nici împrejurimile prăfuite ale proprietății, nici drumul desfundat care leagă gara de castel nu lăsau să se întrevadă ceva asemănător. Colorit bogat, armonios împărțit: straturi înflorite, catifeaua de un verde intens a pajiștilor netede, carpeni rămuroși, tunși impecabil, tufe pline de flori mirositoare; bazine, fântâni arteziene după moda franceză, linia clasică a aleilor lungi, cu pietrișul fin bine netezit, care aminteau grădinile de la Versailles, înviorate de asfințitul soarelui de mijloc de august; pâlcuri de vile luminoase și de pavilioane vesele, împodobite cu capucine și mușcate (fiecare copil dispunea la Florești de locuința sa personală, așezată în jurul corpului principal, doar mesele se luau în comun).
- Locație: Deși Google Maps o să vă direcționeze spre locul menționat pe hartă Palatul ”Micul Trianon – ruine”, eu vă recomand să lăsați acolo mașina sau mijlocul de transport cu care veți veni, iar apoi să mergeți pe jos până la punctul roșu menționat de mine pe hartă. Acolo este intrarea propriu-zisă care arată precum în imaginea de mai jos. Atât timp cât poarta este deschisă, intrați fără griji dar respectați regulile afișate la intrare.
- Articol realizat în decembrie, 2020.
