Statistici ”Țara cu Balauri” – 2020

Bun găsit, prieteni!

Eu cred că dacă ai o pasiune, nu contează cât de mare sau de ce fel este, trebuie să o lași să te cuprindă cu totul! Și trebuie să muncești pentru ea, să fii perseverent.

De aceea statisticile, pentru că acestea ne dezvăluie cel mai bine efortul depus, sunt cel mai important factor care ne arată dacă suntem pe drumul bun ori trebuie să îmbunătățim ceva.

În ultimul an am vizitat nenumărate castre romane, monumente istorice sau ruine ale unor cetăți pe care prea puțini le caută. Am ajuns prin niște bălării unde te mâncau balaurii, la propriu. Am condus pe niște drumuri atât de ‘bune’ că de fiecare dată când duceam mașina la verificat, se închina mecanicul.

Toate cărările pe care le-am străbătut pentru a vă prezenta istoria direct de la firul ierbii, din Sciția Mică (https://bit.ly/2Z9Iuip) și până-n Țara Hațegului (http://bit.ly/37ds0sB), de la ruinele cetăților Turris (https://bit.ly/2ObAKUo) & Giurgiu (https://bit.ly/3hxIorg) până la Dunărea cea măiastră (https://bit.ly/3jxq3ws) și mai departe pe dealul Cioaca Tăutului (https://bit.ly/2OSnQ0p), n-ar fi fost posibile fără voi, cei care într-un fel sau altul mă susțineți.

O parte dintre voi m-ați susținut financiar iar acest aspect m-a ajutat enorm. Fie că ați făcut-o prin Paypal – https://www.paypal.com/paypalme/laurentiucutaru sau prin Revolut (nr. tel. în privat), acest ajutor financiar a fost întotdeauna de bun augur.

Cu ajutorul Colectionarul de orase dar și al altor persoane pe care nu le pot eticheta din cauza/datorită setărilor, comunitatea balaurilor a câștigat și mai multă notorietate pentru că a avut șansa de a oferi o serie de interviuri (Adevărulhttp://bit.ly/2GEXbUy și Centrul Cultural Pitestihttp://bit.ly/3o2WtAN). Faptul că o publicație media locală a citat un articol de al meu și s-a discutat acest aspect în Consiliul Județean (http://bit.ly/3hr0Vaa) sau că din acest an sunt colaborator Călător prin România, niște oameni tare pasionați pe care trebuie să-i urmăriți, de asemenea au crescut enorm vizibilitatea acestui blog. Mă înclin în fața voastră!

Nu vreau să omit pe nimeni, dar știu că sunteți foarte mulți care mă susțineți prin Like/Share referitor la ceea ce scriu pe acest blog, pe Facebook/Instagram. Și, doar prin simplul fapt că faceți acest lucru, Reach-ul (adică câți omuleți unici ajung să vadă un articol de al meu) a crescut enorm în 2020. Iar pentru mine acest lucru se traduce astfel:

  1. Calitate în ceea ce fac.
  2. Voi găsiți interesant ceea ce prezint.

Revenind la statistici, cu precădere în Fig 1 dar și în Fig 2 & 3, am făcut un export de pe Facebook & Instagram dar și de pe Blog – WordPress iar cifrele, cel puțin pentru mine, sunt extraordinare având în vedere că întrețin această activitate prin munca de teren de 1-2 ori pe lună.

Practic, Top 10 articole în 2020 din punct de vedere al Reach-ului, sunt:

  1. Casa Elisabeta Rizea – https://wp.me/p91ZVT-Mw.
  2. Coiful de Coțofenești – https://wp.me/p91ZVT-To
  3. Monument Sica Dacică – https://bit.ly/2Rd5k2u
  4. Tarabostes – https://wp.me/p91ZVT-Rv
  5. Castrul roman Dinogetia – https://bit.ly/2Z9Iuip
  6. Cetatea Ulmetum – https://bit.ly/37x07gk
  7. Castrul roman de la Pietroasele – https://wp.me/p91ZVT-WZ
  8. Tezaurul de la Peretu, Teleorman – https://wp.me/p91ZVT-11K
  9. Castrul roman Jidova – https://wp.me/p91ZVT-Yj
  10. Gara Regală, Curtea de Argeș – https://bit.ly/2FITfO8

Pentru o calitate mai bună a fotografiilor, accesați articolul de pe Facebook.

La început de 2021, vă spun cu toată răspunderea că trecutul istoric pentru orice stat este o resursă. Cum argumentăm noi, mai ales când se dorește (re)construcție națională, că suntem un popor de sine stătător și că avem dreptul asupra unor regiuni dacă istoria noastră zace sub pământ?

Țara noastră și-a făcut istoria cum s-a priceput, nici mai bine, nici mai rău decât alte popoare. Nu avem o istorie pură sau imaculată, dar nici oribilă și plină de dezastre. Istoria noastră a fost de toate felurile, ca viața, fiindcă istoria înseamnă viață. Să nu uităm aceste aspecte!

Numa’ bine!

P.S.: În imaginea de pe copertă regăsiți Mănăstirea Coșoteni.

2 thoughts on “Statistici ”Țara cu Balauri” – 2020

  1. rita stoica

    Sunt Rittawow.mare bucurie felicitari..Din pacate, nu am avut timp, sau bani sa donez atunci cand trebuia. MI-ar fi foarte usor, daca as dona prin Revolut.am vazut aceasta obtiune. Pic cu pic…se strange prin Revolut (nr. tel. în privat), acest ajutor financiar a fost întotdeauna de bun augur. Multumesc. Ritta Stoica

Leave a Reply