• Cuvânt de început

Anul 1837. Postul Paștelui. Doi ţărani din satul Pietroasele, jud. Buzău, de meserie pietrari, aveau să descopere poate cel mai important tezaur al României.

Ce a urmat după acest moment este fără doar și poate de domeniul fantasticului.

1. Descoperirea.

1.1. Primul scenariu (cel mai viabil)

În 1837, comerciantul albanez/macedonean Anastase Tarba Verusi, poreclit Arnăutul, angajează doi meşteri pietrari, Stan Avram și Ion Lemnaru, socru şi ginere, să extragă piatră de la poalele masivului Istriţa, pentru a o folosi la ridicarea zidului Episcopiei Buzăului. Toate bune și frumoase până aici.

Cei doi pietrari au început să sape pentru a încărca piatră necesară construcției respective. La un moment dat, după ce au scos mai multe lespezi, conform declarațiilor oferite de aceștia, au zărit într-o groapă diferite piese din aur și argint ce erau acoperite de un material organic. Din detaliile pe care le-au dat cei doi pietrari mai târziu autorităților, se pare că tezaurul era compus din 29 de piese de aur cu o greutate de 40 kg. Timp de un an, tezaurul a fost ascuns de cei doi țărani în podul casei, neavând habar de importanța istorică pe care acesta o avea.

1.2. Al doilea scenariu

În anul respectiv, Ion Lemnaru și Stan Avram, atunci când și-au dorit să sape mai adânc pământul, se pare că plugul s-a izbit de un bolovan aflat sub pământ. Aceștia înlătură bolovanul respectiv și astfel descoperă o alveolă din piatră ce ascundea 29 de piese din aur. Uimit fiind de această descoperire, timp de un an, Ion Lemnaru a început să spună prin sat despre comoară astfel că vorba a circulat rapid. Neștiind dacă piesele erau din aur sau alamă, le-a dus unui fierar pentru a fi consultate, acesta din urmă folosindu-se de ele exact cum l-a tăiat capul.

2. Distrugerea.

În primul scenariu, cel mai vehiculat de altfel și în continuare celui de la pct. 1.1., la aproximativ un an după descoperirea comorii (1838), Verusi revine în localitatea Pietroasele pentru a aduna piatră cu scopul de a renova podul peste râul Câlnău. Verusi îi contactează pe cei doi pietrari pentru a-l ajuta cu necesarul de piatră. Ion Lemnaru și Stan Avram, știind că Verusi are bani de la prima lucrare din urmă cu un an de zile, nu stau prea mult pe gânduri și vând tot tezaurul celui din urmă. Prețul: 4000 de piaștrii (monedă turcească din argint).

În al doilea scenariu, în cotinuarea pct. 1.2., fierarul unde au fost cei doi pietrari să verifice materialul din care erau făcute piesele respective, îi minte pe aceștia spunând că piesele sunt din alamă și că nu valorează mare lucru. Acesta la rându-i, din neatenție, lasă piesele pe mână copiilor din sat să joace cu ele. Copiii pierd o bună parte din piese prin sat, unele ajungând pe la săteni care se duc să le vândă lui Verusi. Verusi recunoaște aurul antic de îndată și cumpără restul pieselor de la fierar.

Distrugerea – În ambele cazuri de mai sus, observând dimensiunea pieselor dar și greutatea acestora, Verusi pune mâna pe topor și începe să spargă și să rupă fiecare piesă în parte pentru a le putea transporta mai ușor. Cel mai bun exemplu este cel din imaginea de mai sus unde Verusi efectiv a spart talerul în 4 bucăți. Un arendaș despre care se spune că ar fi luat parte la această acțiune, din dorința de a lua câteva bucăți, stârnește o ceartă de proporții cu Verusi. Arendașul i-ar fi cerut lui Verusi o parte din comoară în primă fază, i s-a dat, dar nu a fost mulţumit cu cât a primit, aşa că, până la urmă, s-a dus la Episcopia Buzăului şi l-a turnat pe Verusi autorităţilor. Acestea intră pe fir iar după cercetări amănunțite, realizează că este vorba despre o comoară arheologică. Acesta este unul dintre motivele pentru care piesele n-au mai fost recuperate în întregime și a fost nevoie de restuararea lor prin tehnice de lipire, sudură și alte operațiuni de acest gen.

3. Blestemul.

Când se descoperă întâmplător o astfel de comoară antică și se profită de pe urma ei prin vânzarea sau topirea pieselor, de ce le mai multe ori, cei care au făcut acest lucru, pățesc ceva rău. Nu este scris undeva clar acest aspect, dar dacă vă uitați la majoritatea comorile antice din toată lume ce au ajuns pe piața neagră, veți observa că lucruri necurate s-au întâmplat persoanelor care au avut acest ‘curaj’. Un exemplu forte bun este cel al Brățărilor Dacice de la Sarmizegetusa și documentarul realizat pe marginea acestora.

În cazul de față, principalii suspecţi au fost imediat ridicaţi pentru anchetare, vecinii şi rudele au fost luaţi la întrebări, iar copiii au fost urecheaţi să spună tot ce ştiu şi să caute tot ce ascunseseră în joacă prin curţile caselor. Tot ce s-a găsit a fost pus sub sigiliu de autorități. Au fost arestaţi şi cei doi pietrari care au găsit comoara, Verusi, plus un anume Baciu, care ţinuse o vreme comoara ascunsă, fiind atunci arestaţi şi cei doi fii ai lui Baciu.

Tezaurul a adus numai necazuri celor care au avut de-a face cu el. Se crede că numai Verusi a scăpat, prin mituirea autorităţilor, cu o parte din aurul pe care nu l-a declarat. Ion Lemnaru şi socrul său, Stan Avram, erau deja morţi la 2 ani de la descoperire, victime ale durelor tratamente de detenţie de la Agia, de sub Mitropolia Buzăului, fiind “condamnaţi la bătae cu câte 30 de toiege fieşcare şi la închisoare de un an”.

Un complice al lui Verusi, postelnicul Dumitrache, a dispărut și el în urma unui incendiu care i-a mistuit casa. Nicolae Baciu, cel care ajutase la ascunderea comorii, a murit şi el de tuberculoză, în închisoare, în 1839.

4. Recuperarea și restaurarea tezaurului

După lungi şi numeroase peripeţii, soldate chiar cu moartea celor doi pietrari şi distrugerea ori dispariţia unui număr de piese, tezaurul a fost recuperat parțial şi a intrat în posesia statului român. Se pare că, iniţial, tezaurul era compus din 22 de piese, însă astăzi sunt cunoscute publicului doar 12 obiecte. Cele 12 piese sunt expuse la Muzeul Național de Istorie a României.

Salvarea tezaurului se datorează, în mare măsură, unor patru mari personalități: Banul Mihalache, ministru de interne în acele vremuri, este cel care a avut în grijă comoara pentru o perioadă. Petrache Poenaru a fost conducătorul primei comisii care s-a ocupat de cercetarea tezaurului. Alexandru Odobescu, a fost cel care și-a dedicat viața în a-l înțelege și a ridica vălul de incertitudini care-l înconjura, pornind de la componența sa, a originii lui și a modului cum a fost el descoperit. În acest sens, Odobescu a scris o carte în limba franceză, dorită a fi în trei volume (rămasă neterminată), intitulată Le trèsor de Pétrossa. Historique. Déscription. Étude sur l’orfèvrerie antique. Paul Telge, bijutier german și specialist în restaurări, angajat chiar de Regele Carol I pentru a readuce la viață tezaurul.

5. Expozițiile internaționale

După eforturile incredibil depuse de toți cei care au luat parte în această operațiune de recuperare și restaurare, Tezaurul de la Pietroasele a intrat în circuitul muzeal: 1867 — Expoziția universală de la Paris, 1868 — Expoziția de la Londra, 1873 — Expoziția universală de la Viena, 1900 — Expoziția universală de la Paris.

În ziua de 8 mai 1972 a fost inaugurat Muzeul de Istorie al RSR care după Revoluția din anul 1989 și-a schimbat titulatura în Muzeul Național de Istorie a României. Tezaurul de la Pietroasa a devenit exponat al acestui muzeu încă de la înființarea lui.

El este prezentat „… alături de tezaurele traco-geto-dacice de la Hinova și Băiceni, de la Coțofenești și Poroina, de la Averești-Bunești, de la Peretu și Agighiol și de multe alte neprețuite vestigii ale artei și civilizației strămoșilor noștri, mărturii ale milenarelor tradiții ale geniului unui popor, așa cum sublinia în urmă cu trei decenii Tudor Arghezi”

6. Tezaurul României la Moscova

În timpul Primului Război Mondial, la sfârșitul anului 1916, Bucureștiul era amenințat cu ocuparea de către Puterile Centrale. Ca urmare, s-a luat decizia evacuării guvernului, a Băncii Naționale, a familiei regale în Moldova și împreună cu ei și a Tezaurului României.

Unul dintre transporturi, cel care a ajuns la Moscova pe 3 august 1917, a dus tot stocul de aur al Băncii Naționale, bijuterii, arhiva băncii, tablouri, precum și alte obiecte și colecții ale unor instituții publice sau particulare, printre acestea aflându-se și Tezaurul de la Pietroasele.

După mai bine de 40 de ani în care acest tezaur a rămăs sub lumina URSS, pe 28 iulie 1956, ”Cloșca cu puii de aur” a revenit acasă făcând parte dintr-un total de obiecte astfel: de 33 kg. de aur, 690 kg. de argint, 22.12 carate de briliante, 30.03 carate de rubine, 184.5 carate de smaralde, 1350 de picturi, gravuri și desene, dintre care 120 de Grigorescu, pe lângă altele de Szathmary, Aman, Luchian, Andreescu, 35.000 monede rare.

7. Denumirea ”Cloșca cu puii de aur”.

Sunt mai multe variante aici, însă cea populară și general acceptată este dată de Ion Lemnaru. Când a descoperit comoara, el a declarat că piesele erau aşezate unele în altele şi unele peste altele, acoperite cu fibula mare, sugerându-i acestuia imaginea unei cloşti care-şi apără puii. Astfel, chiar din timpul anchetei, titulatura oficială a comorii a devenit ”Cloșca cu puii de aur”.

O altă variantă este legată de faptul că fibula mare are înfățișarea unui păsări iar fibulele mijlocii și cea mică reprezintă puii acesteia.

8. Proveniența tezaurului

Despre originea pieselor, Odobescu susţinea că ele au fost realizate de meşteri ai populaţiei barbare, care avea legături cu civilizaţia greco-latină. Potrivit altor specialişti, ele ar fi de provenienţă orientală, prelucrate în atelierele romane din Antiochia sau în zona Constantinopolului.

Atribuirea tezaurului și datarea lui s-a făcut prin analiza obiectelor componente, a detaliilor tehnice și stilistice prezente în modul lor de confecționare, precum și din studierea unor izvoare documentare. Punctul de plecare a fost colanul inscripționat cu caractere runice. Runele de pe colan au sugerat de la început atribuirea comorii unui neam de sorginte germanică.

Oricum ar fi, ideea general acceptată de specialiaști este că acest tezaur a aparținut lui Athanaric, conducător al goților thervingi sau vizigoți. Surprins de atacurile hunilor pe Nistrul Mijlociu, Athanaric se retrage în anul 376 și ridică un val de pământ de mari proporții (identificat în sudul Moldovei cu valul dintre Ploscuțeni și Siret). Neputând rezista presiunii hunilor, se retrage în zona de curbură a Carpaților Răsăriteni, pe Dealul Istriței unde se pare că ar fi ascuns acest tezaur.

9. Patera

Dintre toate piesele ce fac parte din acest tezaur, personal am fost impresionat de pateră.

Aceasta este un vas bogat ornamentat cu două frize, una de mici dimensiuni aflată în jurul statuetei din mijloc și friza principală care conține un basorelief cu 16 figuri realizate în tehnica au repousse. Statueta din centru a fost modelată în ronde-bosee și reprezintă o femeie ce stă pe un tron rotund, fără spetează, care ține un pahar tronconic cu ambele mâini. În jurul ei, pe friza mică sunt modelate în aceeași tehnică șapte figuri pastorale ce au fost sudate ca și statueta direct pe placa vasului. Patera cântărește 2,1 kg și are un diametru de 26 cm.

Figurile din jurul statuetei feminine cu un pahar în mână, aflată în centrul paterei de la Pietroasa sunt reprezentate astfel: doi măgăruși în poziția ghemuit, un măgăruș mergând, un cioban alături de un câine, un leu mergând, o panteră mergând.

Figurile au repousse de pe friza principală a paterei sunt reprezentate de mai multe zeități astfel: Aegir (zeul apei), Fosite (zeul justiției), Tyr (zeul războiului), Urda (zeița timpului), Soeter (zeul agriculturii), Freya (zeița feritilității), Odin (zeul suprem în mitologia nordică), Thor (zeul fulgerului), Hela (zeița morții), Castor și Pollux (zei ce simbolizează dragostea frățească), Freyr (zeul păcii), Ostara (zeița Primăverii), Baldur (zeul luminii).

10. Astăzi

Tezaurul de la Pietroasa are în prezent 12 piese, cu o greutate totală de 19,820 kilograme de aur. Locul unde se presupune că acesta a fost descoperit, este AICI.

Piesele care îl compun sunt: o fibulă mare în formă de vultur, care poartă pe piept marele caboson oval, mărginit simetric în cruce de patru cabosoane mici şi rotunde; o fibulă mică; două fibule mijlocii; un taler; o cană-oenoche; o pateră; două coşuleţe (octoganal și dodecagonal); un colan cu inscripţie; un colan simplu; un colan elipsoidal.

În acest articol sunt prezentate următoarele piese: o fibulă mică, două fibule mijlocii, patera, cana-oenoche (ibricul), vasul (coșulețu) dodecagonal și talerul.

Din 1971, tezaurul se găseşte la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. O copie a tezaurului se poate admira la Muzeul Judeţean de Istorie Buzău, iar o alta la Staţiunea vinicolă Pietroasele.

Trebuie să-l vedeți. Neapărat!

---

• Sursă text aici, aici și aici;
• Se poate vizita în cadrul Muzeului Național de Istorie a României, București.

---

• Dacă doriți să-mi susțineți cauza iar împreună să punem bazele unei enciclopedii care să contribuie la descoperirea unor locații cu iz istoric mai puțin vizitate și recunoscute de publicul larg, o puteți face alegând una din opțiunile de mai jos.

1. Paypal | https://www.paypal.com/paypalme/laurentiucutaru sau click aici.
2. Transfer Revolut - Link | revolut.me/larrybalaur
3. Transfer Revolut - Cont IBAN | RO52BREL0005508978190100

---

---