• Cuvânt de început

Într-o țară unde această parte a istorie este mai degrabă luată în derâdere decât promovată cu bun-simț și responsabilitate, astfel de monumente, precum cel de mai jos, nu reprezintă decât un act de normalitate, o firimitură aruncată ici-colo pentru a ne reaminti despre acești oameni și capitolul important din istoria noastră pe care ei ni l-au lăsat.

• Monumentul

Pe la începutul anului 2020, într-o dimineață de ianuarie, am mers la Muzeul Național de Istorie a României pentru a vedea, cu precădere, Coiful de Agighiol. Pe cel din urmă l-am văzut, dar în același timp am mai descoperit ceva. . .

De cum am intrat, neavând habar de ce mă așteaptă, aproape că am dat nas în nas cu cea mai impunătoare statuie pe care am văzut-o în ultimii ani (Fig. 1).

Din ce am înțeles, anul trecut, pe 25 iunie 2019 mai exact, la MNIR, a fost dezvelită cea mai mare sculptură în marmură a unui dac!

Acest lucru a fost posibil pentru că niște oamenii au dorit cu ardoare să ne arate că nu e nimic rușinos în a prezenta urmele unui capitol important al istoriei spațiului cultural românesc.

Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC România), pentru că despre ei vorbim, cu sprijinul istoricului Leonard Velcescu, doctor în artă și istorie veche la École de Pratique des Huates Études (Sorbona) și a regretatului academician Alexandru Vulpe, au repatriat un dac!

Statuia din imaginea de mai sus are o înălțime de 2,2 metri și reprezintă un nobil dac (tarabostes), bărbos și cu capul acoperit, îmbrăcat cu o manta lungă, prinsă pe umărul drept cu o fibulă, cu pantaloni lungi și opinici în picioare. Aceasta a fost expusă la MNIR până la jumătate lunii martie a anului curent când, după o perioadă scurtă de așteptare, și-a găsit într-un final locul bine meritat la intersecția bulevardului Dacia cu strada Nicolae Iorga, umplând astfel un gol major în peisajul urban al capitalei: reprezentările artistice ale strămoșilor noștri daci.

Aceasta este o replică fidelă a uneia dintre sculpturile realizate de artiștii antici romani (Slide 1) pentru a împodobi Forul lui Traian (Roma). Momentul corespundea cu punctul de apogeu al artei romane, iar Forul, cu statuile sale și celebra Columnă a lui Traian, a impresionat (și influențat!) de-a lungul secolelor mari maeștrii ai artei universale, precum Michellangelo, Rubens sau Dali¹.

În anul 1584, sculptura din slide-ul de mai sus, apărea în colecția cardinalului Andrea della Valle, pentru ca ulterior să fie vândută cardinalului Fernando di Medici. În 1788 a fost adusă la Florența de contele Waldelli, unde se păstrează, din anul 1810, în “Giardino di Boboli”, străjuind intrarea în parc, lângă o altă statuie de dac (capilatus). Această operă de artă poate fi datată spre sfârșitul domniei lui Traian (98-117 d.Hr.). Starea ei de conservare este în general bună².

Corpul statuii este realizat în porfir roșu închis din Egipt cu mari pete gri, iar capul și brațele sunt din marmură alba de Carrara. Înălțimea este de 2,30m (2,56m, incluzând piedestalul)³.

Este posibil ca acest personaj, pe baza importanței acordate (sculptură în porfir roșu imperial, material rezervat numai reprezentărilor familiei imperiale și zeităților romane) și a trăsăturilor întâlnite în unele portrete ale regelui Decebal, reprezentate pe Columna lui Traian, să fie însuși regele dac. Opera este un exemplu splendid de artă romană. Decebal este considerat a fi unul dintre cei mai mari regi ai Daciei⁴.

Scopul acestor statui era menit să marcheze cucerirea dacilor de către romani, în timpul împăratului Traian⁵.

• Cuvânt de închiere

Sunt de acord că atunci când devenim fanatici și ne lovim cu pumnul în piept că dacii sunt buricul pământului, este greșit. Clar! Dar să faci glume deplasate despre o parte importantă a istoriei noastre spunând că de fapt ea nu există și că este inventată sau exagerată, să râzi nefondat în condițiile în care avem materiale și scrieri din perioada Antichității, eh, atunci nu-i deloc bine. Simplu!

Dacii, așa cum au fost ei, reprezintă un capitol important în spațiului cultural românesc. Iar istoria veche a României nu trebuie nici exploatată, nici răstălmăcită. Dar nu trebuie nici dusă în derizoriu și nici ignorată. Punct.

• Dacă doriți să vizitați această statuie mai de aproape, o puteți face aici.

---

---