• Cuvânt de început

Cât de multă istorie izvorește din Oltenia cea de toate zilele? Păi atât de multă încât aproape fiecare colțisor din această regiune reprezintă un punct cu greutate pe harta patrimoniului cultural românesc!

Iar unul dintre pilonii importanți ce țin steagul sus pentru istoria Olteniei și implicit a țării noastre, este reprezentat de această căsuță, restaurată în întregime (Fig. 1, 3 & 4), și localizată nu departe de malul stâng al văii Gilortului.

Aici, în anul 1780, avea să se nască poate una dintre cele mai emblematice figuri ale Țării Românești de la începutul secolului al XIX-lea: Tudor din Vladimir sau „Vladimirescu”.

Astăzi este despre el. Despre „Domnul Tudor”!

• Trădare?

Înainte de a vă povesti cine a fost Tudor Vladimirescu și de ce este el important pentru poporul român, trebui să știți că în jurul acestuia persistă o întrebare ce intrigă mult lume din sfera academică și nu numai, și care s-a propagat ani la rând: A trădat Tudor Vladimirescu?

Personal, din ce m-am documentat, nu cred acest lucru! Dar haideți să vă spun cum s-a ajuns aici. . .

• Tinerețea

Tudor Vladimirescu (Fig. 2) s-a născut în comuna Vladimir, judeţul Gorj, părinţii lui fiind Constantin şi Ioana.

Încă de mic a fost un caracter ager la minte, descurcăreț și curajos. Aceste atribute aveau să fie observate de către preotul din sat, Pîrvu Cihoiu, care îl ajută pe copilandrul Tudor să învețe să scrie şi să citească.

La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu unde învață limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului şi a intrat în rândul pandurilor, după obiceiul judeţului în care se născuse.

Nu trecură mulți ani iar tânărul Vladimirescu avea să devină mare comis iar apoi vătaf de plai în timpul domniei lui Constantin Ipsilanti. Pe lângă aceste aspecte administrative și de conducere, Tudor Vladimirescu era și un bun comerciant. El exporta vite și cereale în Ardeal şi Ţara Ungurească. Acesta avea totodată şi o cârciumă, la 6 km de Balta, jud. Mehedinți, făcută pe moşia sătenilor din Balta.

• Șef peste Panduri

Cine au fost acești Panduri?

În primul rând, pandurii reprezintă un adevărat brand al Olteniei şi, mai ales al Gorjului, pentru că cel care s-a aflat în fruntea oastei formate din cei mai viteji olteni a fost nimeni altul decât Tudor Vladimirescu, acesta ajungând pentru o perioadă foarte scurtă de timp chiar pe tronul Ţării Româneşti.

Apoi, pandurii, din punct de vedere organizatoric, erau niște trupe neregulate al căror prim obiectiv era purtarea unui război de gherilă și lupta în formații desfășurate. Pe scurt, aici.

Pe lângă celebrul pandur Tudor Vladimirescu, primul de altfel, un alt personaj cunoscut din această categorie a fost și Popa Șapcă (n. 1795 – d. 1876), cel cu care se încheie epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia.

Revenind la personajul nostru, în timpul ocupaţiei militare din 1789-1790, atunci când austriecii organizaseră în Oltenia cete de voluntari numite „panduri”, Vladimirescu, care ajunsese să comande aproape totalitatea pandurilor, avea să se facă cunoscut în luptele de la Rahova, Negotin şi Fetislam.

• Eteria și conflictul Alexandru Ipsilanti – Vladimirescu

Povestea este una lungă și încâlcită, dar voi încerca să mă rezum la cele mai importante aspecte.

La începutul anului 1821, popoarele din Balcani s-au răsculat împotriva otomanilor. Eteria, o organizaţie formată pentru a elibera Grecia de sub stăpânirea turcilor, condusă de Alexandru Ipsilanti, fiu lui Constantin Ipsilanti, a pornit o răscoală la care au aderat mai multe state din zonă asuprite de otomani. Acest moment a fost considerat propice de Tudor Vladimirescu, căpitanul pandurilor, de a scăpa Ţara Românească de jugul turcesc.

Alexandru Ipsilanti, general în armata ţaristă, se baza pe sprijinul Rusiei pentru a putea elibera Grecia. Totuşi, lucrurile nu au stat deloc aşa. Sub presiunea ţărilor din Occident, la data de 17 martie 1821, ţarul Alexandu I a condamnat acţiunile din Balcani, scoţându-l pe Ipsilanti din armata Rusiei, în timp ce lui Tudor Vladimirescu i-a retras ordinul militar primit în urma contribuţiei sale avute în cadrul războiul ruso – turc (1806-1812)

La data de 23 martie 1821, Tudor Vladimirescu a ajuns la o înţelegere cu Comitetul de Oblăduire (Guvernul) din Muntenia prin care dădea asigurări că va înlătura regimul fanariot. În acel moment s-a produs ruptura între Vladimirescu, oamenii săi de încredere, care nu au înţeles mutarea conducătorului lor, şi mişcarea Eteria. După ce au jefuit Moldova, eterişti au ajuns în Bucureşti şi au cerut două milioane de lei pentru a-şi întreţine armata, lucru cu care Vladimirescu nu a fost de acord.

Liderul Revoluţiei din 1821 a primit o scrisoare de la paşa de Giurgiu prin care i se transmitea că are tot sprijinul sultanului otoman, Poarta fiind de acord să renunţe la abuzurile făcute asupra Ţării Româneşti. Totodată, turcii i-au propus lui Tudor Vladimirescu să devină domnitor al ţării, dacă va ajuta la alungarea lui Alexandru Ipsilanti din Muntenia. Tudor a răspuns pozitiv la propunerile înaintate de otomani, însă corespondenţa dintre liderul pandurilor şi turci a fost interceptată de eterişti, care s-au considerat trădaţi de Vladimirescu.

Tudor era un om sever şi crud ce nu de puţine ori îi pedepsea pe cei ce îndrăzneau să comită tot felul de fărădelegi. Acesta a omorât mai mulţi tineri care se ocupau cu furtişaguri, pandurii fiind nemulţumiţi de faptul că cei ucişi putea fi folosiţi în luptele purtate pentru eliberarea ţării. Tudor Vladimirescu chiar l-a spânzurat pe unul dintre căpitanii săi, Ioan Urdăreanu, deoarece acesta a refuzat să accepte să răspundă cu viaţa pentru orice infracţiune comisă de oamenii conduşi de el.

După omorârea lui Urdăreanu, s-a produs ruptura decisivă dintre Tudor Vladimirescu şi căpitanii săi. Eteristul Hagi Prodan a profitat de acest moment şi i-a convins pe căpitanii lui Tudor să declare că nu îl mai vor ca şi lider. Eteriştii, având în posesia lor scrisorile trimise de Vladimirescu către turci, l-au acuzat pe liderul pandurilor de trădare. Părăsit de căpitanii săi Tudor Vladimirescu este arestat de eterişti chiar din mijlocul pandurilor.

• Uciderea lui Tudor Vladimirescu

În dimineaţa zilei de 23 mai 1821, Vladimirescu a fost dus la Târgovişte şi închis în vechea Mitropolie, fiind lăsat în „grija” lui Vasile Caravia, poreclit „monstrul de la Galaţi”. Caravia l-a torturat câteva zile pe Tudor pentru a afla unde îşi ţine ascunsă averea, fără însă a reuşi să scoată vreo vorbă de la liderul Revoluţiei din 1821.

De teamă ca nu cumva localnicii să se ridice împotriva eteriştilor, Alexandru Ipsilanti i-a ordonat lui Caravia să-l ucidă pe Tudor Vladimirescu. În dimineaţa zilei de 27 mai 1821, Vasile Caravia îl împuşcă de două ori pe Vladimirescu şi îi aruncă trupul într-o fântână de lângă grădina Geartoglu din mahalaua sârbească din Târgovişte.

„Tudor a fost închis în temniţa mitropoliei, iar cunoscutul criminal Caravia a fost însărcinat să-i ia interogatoriul. Acest om a supus pe Tudor la tot felul de chinuri, numai pentru a afla unde a ascuns banii, căci credea că are sume mari de bani pentru cumpărarea de arme şi muniţie pentru panduri, iar descoperirea lor interesa pe toţi, mai mult decât acţiunile lui Tudor. Vladimirescu a suportat totul cu o tărie neobişnuită, răspunzând că nu are nimic şi că el a venit acolo pentru ca, unindu-se cu eteriştii, să lupte împreună împotriva turcilor. În cele din urmă, după două zile de cele mai crunte chinuri, l-a anunţat pe Tudor că-l trimit la divan şi, legându-l, au ieşit noaptea afară din oraş. Apropiindu-se de râul Dâmboviţa, Caravia l-a împuşcat cu pistolul, apoi l-au tăiat, i-au tăiat capul, iar trupul i l-au aruncat în râu, după unii autori într-o fântână părăsită. Astfel a fost curmată, prin trădare, viaţa lui Tudor”, aşa a descris memorialistul rus Ivan Liprandi asasinarea lui Tudor Vladimirescu.

La scurt timp după asasinarea lui Tudor Vladimirescu, la data de 7 iunie 1821, eteriştii sunt învinşi de turci în lupta purtată la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea. Chiar dacă au reuşit să-i înfrângă pe revoluţionari, otomanii au fost determinaţi să pună capăt domniilor fanariote.

• Cuvânt de încheiere

Revenind la întrebarea de la începutul poveștii – A trădat Tudor Vladimirescu? – eu îmi suțin ideea și consider că nu.

A realizat corect și din timp că eteriștii sunt calul troian al expansiunii rusești în Balcani. Și întrucât stătuse suficient pe lângă ruși, că să le afle năravurile, a ales suzeranitatea Turciei, deznaționalizării impuse de ruși. Să nu uităm că revoluția lui Tudor s-a produs la numai 9 ani după jaful teritorial al Basarabiei. Tudor a fost omorât pentru că a urmat interesul poporului său, ori asta numai trădare nu poate fi numită.

Și până la urmă, și Ipsilanti și Tudor au fost folosiți de ruși în lupta contra turcilor precum doi pioni scoși la înaintare. Când asta a supărat prea tare puteri occidentale concurente în Europa, rușii au fost nevoiți să renunțe și la unul și la altul. Mai departe, fiecare dintre ei a fost pe forțele proprii. Desigur, Ipsilanti, care nu era de-a locului, avea interesele lui. Tudor nu putem ști cât de patriot a fost sau cât de doritor de scaun domnesc. În schimb, cred cu tărie că a fost un personaj complex, într-o vreme tulbure, în jurul căruia sau brodat istorii.

• Casa Memorială

Casa din imaginile de mai sus a fost restaurată în întregime în 1932, apoi în 1971 și în 1991. A fost reconstituita de arhitectul Iulius Doppelreiter după o fotografie publicată la începutul secolului XX.

---

• Locație: Click MAPS / WAZE pentru coordonate pe hartă.
• Program: marți – duminică, orele 09:00 – 17:00.
• Tarif: 5 lei.
• Articol realizat în august, 2020.
• Fotografii primite de la balauru’ Cătălin Diana.
• Sursă text aici, aici dar și aici.

---

• Related articles

---

• Comunitatea ”Țara cu Balauri”

Articol susținut financiar de Larry Forex