Elisabeta Rizea – bunica neamului românesc

  • Cuvânt de început

Târziu în noapte . . .

Îmi tremură degetele pe tastatură, îmi este greu, nu știu cum să încep, de unde să încep și cum să termin povestea despre bunica neamului românesc: Elisabeta Rizea.

Și cum să fie ușor când citești despre toate ororile, fizice dar și psihice, prin care a trecut acest om? Cât de mult poți scrie, cât de mult poți prezenta, poți vorbi despre dârzenia acestei femei devenită eroină a luptei anticomuniste din România?

“Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să știu că s-a limpezit lumea” a spus cândva Elisabeta Rizea.

Cu acestea vorbe în suflet, într-o după-amiază de sâmbătă, am reușit să pășesc în casa ridicată în 1931 de viteaza din Carpați împreună cu soțul acesteia, Gheorghe Rizea. O casă mică localizată în comuna argeșeană Nucșoara (Fig. 1 & 2), cu pridvor, făcută din paiantă și cu flori albastre pictate ca un brâu, deasupra ferestrelor care dau spre stradă și care se dorește a fi restaurată de către o echipă condusă de Bogdan Vârvoreanu, strănepotul Elisabetei Rizea și inițiatorul proiectului, cel care păstrează în memorie, din copilărie, toate întâmplările povestite de străbunică în familie.

Dacă ați parcurs prima parte din această poveste, sper tot din sufletul să continuați până la final.

Fig. 1 - Casa Elisabeta Rizea văzută de pe drumul principal din sat.
Fig. 1 – Casa Elisabeta Rizea văzută de pe drumul principal din sat.
  • Cum a început totul?

Elisabeta a fost fiica lui Ion Şuţa şi a Mariei, pe linie paternă înrudită cu unul dintre fruntaşii mişcării naţional-ţărăniste suprimat de comunişti în 1948, Gheorghe Şuţa.

Descendentă a unei autentice familii ţărărăneşti, a fost profund ataşată valorilor cultivate în lumea satului românesc (a părăsit băncile şcolii la 14 ani pentru a se ocupa de muncile agricole, de gospodărie şi de proaspăta sa familie) şi a căutat să se împotrivească noului regim.

Gheorghe Rizea, soţul său, s-a alăturat grupului de rezistenţă anticomunistă ‘Haiducii Muscelului” (Arsenescu-Arnăuţoiu), în timp ce ea şi fiica lor Elena au aprovizionat cu alimente şi bani pe cei ce-şi asumaseră destinul de luptători pentru libertate în Munţii Făgăraş. În casa familiei Rizea, în camera din dreapta (Fig. 2), conform CER, a fost locul în care au depus jurământul partizanii lui Toma Arnăuțoiu, în primăvara anului 1949. În aceeași cameră a înnoptat Regele Mihai I în tinerețe, câțiva ani mai devreme, atunci când a vizitat satul Nucșoara și când a cunoscut-o pentru prima dată pe Elisabeta Rizea, la șezătoarea satului.

Fig. 2 - Casa Elisabeta Rizea, vedere din curtea interioară.
Fig. 2 – Casa Elisabeta Rizea, vedere din curtea interioară.

Reacţia autorităţilor comuniste a fost pe măsura rezistenţei, Elisabeta Rizea fiind arestată la 18 iunie 1949, judecată după mai bine de 2 ani de detenţie şi condamnată la 7 ani de închisoare, pe care îi va ispăşi în penitenciarul de la Piteşti, într-o celulă de maximă securitate. Umilinţele îndurate în timpul detenţiei nu i-au îngenuncheat însă conştiinţa şi după eliberarea din primăvara anului 1958 a reînnodat legăturile cu vechii partizani din grupul de rezistenţă (primea şi oferea informaţii folosindu-se de scorbura unui copac din Valea Morii).

„Îmi dam drumul pe scară în cămaşa de noapte, să creadă că intru-n closet. Aveam cuiele scoase la două uluci şi treceam dincolo. Băgam mâncarea pentru partizani într-o grămadă mare de crăci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbură”.

A trecut prin închisorile din Pitești, Miercurea-Ciuc și Arad. A fost eliberată o dată cu toți deținuții politici, în 1964. În 1992, când a fost difuzat interviul cu ea în documentarul de pe TVR1, Memorialul durerii, au ieșit la iveală istorisiri despre bătăile crunte, până la leșin, pe care le-a îndurat în arest, despre rezistența ei şi a partizanilor din munţi.

Pentru astfel de momente, pentru asemenea oameni, poveștile acestora se scriu de la sine. Iar cartea ”Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”, publicată în 1993, aduce și mai mult la iveală zilele negre și frica constantă prin care a trecut acest om. Citind această carte, cred că fiecare dintre noi poate înțelege ce a fost până la urmă – în rău – comunismul: un jaf (naționalizarea) care a urmat unor crime, elitele și oamenii gospodari au înfundat pușcăriile, pleava a fost numită la conducere de la cel mai înalt nivel până la ultima comună, o conducere despotică, manifestată prin teroare și la adăpostul unor legi mutilate în interes propriu.

Textele de mai jos ce se regăsec în carte dar și în interviul de pe TVR1, efectiv te cutremură până în măduva oaselor, într-un sens pozitiv dar mai ales..unul negativ:

  • De unde a pornit înverșunarea Elizabetei Rizea față de comuniști
Uite pentru ce am făcut io ce am făcut, doamnă! Că sunt înaintea icoanei și Dumnezeu așa să mă ajute dacă mint… Mi-a omorât unchiu ăsta. Uite-l! Mi l-a împușcat când a venit comuniștii. Văr primar cu tata, părinții, frați.

Nu puteau face comunismul de el, d-aia l-au împușcat. Că el era comerciant: a avut moară, mașină de lână, manufactură, prăvălie… Avea unde munci lumea, toți ținea la el.

N-avea copii, săracu, și ajuta. Ajuta săracii, văduvele de la 1916, că i-a murit și lui un frate, Nicu, în război. Doamnă, unu era Gheorghe Șuța din Domnești! Domn! Domn! Îi plăcea să învețe lumea carte și să fie vrednică, să muncească. Nu pot eu să vă spun ce om bun și driept iera. Și comuniștii l-au împușcat. Uite, de asta am urât io comuniștii…
  • Rănile de la Jilava
Eu nu poci de picioare, uitați-vă și dumneavoastră cum ie picioarele mele. Uite! Ie! Le pui drepte. Uitați-vă cum mi s-au făcut mie picioarele, doamnă… Uite cum ie picioarele mele, că m-a băgat în lanțuri și m-a ținut în umezeala aia de la Jilava.

Nu e puțin să stai doi ani de zile la Jilava… Eram de treizeșopt de ani. (n.m. –Elisabeta Rizea vorbește mai departe despre frică, frica de comuniști și securiști nu-i trecuse nici după zeci de ani).

(…) Că eu să știu că ies ai noștri, aș spune totu, driept, da nu știu, doamnă… și dacă am scăpat de lanțuri și de doișpe ani de chin, să mă omoare ei acuma? Nu mai dorm aici. De-acuma m-am mutat în camera aia. Că mă împușcă pe aici, pe fereastră, în pat.

Ne culcăm așa: eu colea, și Gheorghe colea. Zic- barim să scăpăm unul din noi, să mai aibă copiii un părinte. Și mi-e frică, mi-e frică…
  • Ce i-au luat comuniștii lui Elisabeta Rizea
Îmi plăcea să muncesc. (...) Și mi i-a luat, doamnă, mi i-a luat (nr. – buștenii pe care îi ducea la o fabrică din Domnești) când a venit naționalizarea. Domnule, tot a luat! Tot, brie… Am muncit numai pentru stat. Uite, să nu-mi ajute Dumnezeu dacă mint. Nimic, niciun ban n-am luat pă ei.

Nici cincizeci de bani n-am luat pă ei.

Și mai are acum necaz pe mine că nu tac, că vorbesc. Da numai eu știu cât am muncit. Că pe munte, pâna da bruma aia mare, nu mă-ncălțam. Așa! C-atunci umbla lumea desculță, nu ca acum. Și mi-a luat duamnă, buștenii; și pă hăia din Domnești, aduși gata, și pă hăia de aicea.

Sunt trecuți undeva? Nu e trecuți nicăieri! Mi-a luat buștenii, mi-a luat pământu, mi-a luat tot!
  • Ce nu i-au luat comuniștii: demnitatea de om și simțul dreptății
Uite, am și o gaură colea în ușă, să o vedeți, gaură de glonț (Fig 3). Și ăștia au dușmănie pe mine că vorbesc. Păi aș zbiera, doamnă, ca o vacă, nu ca un om! Atâtea sunt de spus… Da mă stăpânesc de frică, că acum nu mai sunt de treișopt de ani. Nu mai poci fugi prin grădină, nu mai poci să merg.

(…) Să nu moară până n-o sta unde m-a ținut pe mine și să nu… Să-i chinuie Dumnezeu, nu să-i chinui io, cum m-au chinuit ei pe mine… Uita așa-mi vin în minte… cum mi-au băgat ochelari d-ăștia de tablă, ferească Dumnezeu să știți ce-i asta, și m-a luat de braț, că nu vedeam nimica pe coridor.

Și, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat – că am venit pă brânci, așa, jos. Și el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăiește în Pitești. Oprea. A vint o doamnă cu care am stat în celulă și mi-a spus: să vii să vezi pe Oprea ce burtă are. Zic: el are burtă și eu m-am uscat, că mă vedeți cum sunt, numai piele și os.

Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine și de inima rea pe care am avut-o. Așa. Și să viu acasă să nu mai găsesc nimic! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega.

Tot ce-am lăsat în casă și în magazia mea și în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine și tot chinu cu care m-a chinuit hoții ăștia…
Fig. 3 - În stânga jos se pot observa urmele de gloanțe trase de comuniști
Fig. 3 – În stânga jos se pot observa urmele de gloanțe trase de comuniști.
  • Elisabeta și Regele Mihai
Aicea, în casele lui Arnăuțoiu, a fost casele la un boier mare și le-a dat la un doctor în Câmpulung și doctorul ăsta le-a dat lui domnu Iancu. Și în casele ăștia au vint studenții și studentele în timpu toamnei.

Era aici Fundația Regală. Așa să zicea. Asta ce vă spun era toamna, că era porumb copt. Atunci, într-un an, a venit și domnu Rege (n.r. – Mihai era de fapt la ora acestei întâlniri prințul moștenitor al Coroanei).

Se făcea șezători în curte. Au dormit studenți și aici la mine, că aveam ce-mi trebuia. Ce-am putut și eu am făcut.

Și domnu Rege a venit la casele alea, de-acolo. Și pă stradă trecea garda regală, așa, frumos, cu coifuri de alea pe cap. Patrula (…) Și-a făcut șezători. Tot satu a venit, brie, c-a fost sat de oameni cumsecade.
Cine era domnu Iancu înainte și popa Drăgoi și fruntașii satului? Unu și unu. Da i-a omorât, doamnă, i-a omorât. I-a omorât, le-a luat și copiii în pușcării… (plânge) Și tot satu a ieșit și a făcut foc mare în curte. Lună pă cer, lumină… Și cocea oamenii porumb, să i-l dea fără cenușă, fără nimica pă el, ca pentru domnu Rege.

Și eram și io cu bărbată-mieu. Aveam pă Lenuța făcută, Lenuța era de vreo doi ani. Doamnă, și să zicea ghicitori și le ghicea oamenii. A spus și domnu Rege una, zice, de ce purceii suge la țâță cu ochii închiși? N-a răspuns nici unu.

Da bărbată-miu îmi șoptește mie – că le e rușine, că ta-su-i porc și mă-sa scroafă. Da io așa, din lume, să trăiți Majestate, vorbeam altfel atunci, acum nici să mai vorbesc bine nu pot, nu mă mai ajută limbajul, Majestate, le e rușine că ta-so-i porc și mă-sa-i scroafă și dă rușine ține ochii închiși.

A râs Regele. Și m-a scos, m-a dus oamenii, că io nu voiam să ies, m-a dus acolo și m-a așezat lângă dumnealui. Mi-a rupt porumbu lui driept în doo. Îl mănânci! Eu dint-al meu, domnu Rege din al lui…
  • Cum a fost legată Elisabeta Rizea de un cârlig de către căpitanul Cârnu
Când m-a bătut cel mai rău Cârnu, m-a dus la miliție, într-o cameră. Și io n-am știut că e unu, Geantă, într-o cameră alături. N-am știut. Miliția era ținută în casele lui Arnăuțoiu.

Și a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, așa, după aia a suit scaunul pe un alt scaun… și aveam coadă, așa, ca a dumneavoastră, doamnă… și a urcat scaunele pe masă și mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Și era un lanț și a băgat lanțul aici, după frânghie (…).

M-au bătut şi m-au legat cu cauciucul, de la ceafă până la călcâi, şi pe stânga şi pe dreapta (...) Coada era groasă. Cârnu mi-a tras scaunul, celălalt masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls părul.

Și mi-a fost frică doamnă, că atunci eram și eu grăsuță, nu prea tare, da nu eram slută ca acum, și stăm și țipam și spuneam – domnule, împușcați-mă, tăiați-mi capu, scoateți-mi ochii, tăiați-mi limba, nu știu de ei, nu mă întrebați că nu știu!

Când securiștii i-au propus să-i scadă doi ani de pușcărie din pedeapsă ca să-i toarne pe ai ei, i-a refuzat, susținând mereu că nu știe unde se ascund cei din munți.

A muncit în pușcărie, a făcut icter, s-a spălat numai cu apă rece, a stat în celulă cu șobolani, au ținut-o în lanțuri și au călcat-o securiștii în picioare.

Dar Elisabeta Rizea nu a trădat.

  • Cuvânt de încheiere

Cred cu tărie că în această lume există locuri unde simți o energie diferită, pozitivă ce se răsfrânge asupra ta. Și la fel de bine cred că omul sfințește locul. Casa Elisabeta Rizea este un astfel de loc!

Când am ajuns acasă la Elisabeta Rizea, am fost întâmpinat de Mihaela Dumitru, soția lui Bogdan Vârvoreanu. Am fost primit cu brațele deschise și mi s-a oferit șansa să văd lucruri intime pe care mulți nu le văd: patul (Fig. 4) unde Elisabeta Rizea și-a petrecut ultimele zile dar și o fotografia de familie cu 4-5 generații (Fig. 5), inclusiv Elisabeta Rizea.

Fig. 4 - În cămăruța Elisabetei Rizea.
Fig. 4 – În cămăruța Elisabetei Rizea.
Fig. 5 - Fotografie de familie ce încadrează 4 generații. Elisabeta Rizea este cea din spate, îmbrăcată în negru.
Fig. 5 – Fotografie de familie ce încadrează 4 generații. Elisabeta Rizea este cea din spate, îmbrăcată în negru.

Totodată, în apropierea casei, a fost ridicată o troiță în memoria Elisabetei Rizea (1912 – 2003) ce sfințește acest loc cum se cuvine (Slide 6 & 7).

Trecut-au anii și acest suflet mare, care la finalul interviului de pe TVR1 spunea că ”O SĂPTĂMÂNĂ DACĂ MAI TRĂIESC, DAR SĂ NU-MI MAI FIE FRICĂ DE NIMENI, NUMAI DE DUMNEZEU”, se duse la cele veșnice alături de toți cei care au fost români până-n măduva oaselor, care au înțeles ce înseamnă să ai demnitate, să ai grijă de ai tăi.

Elisabeta Rizea se odihnește astăzi în pământul atât de mult iubit și îngrijit din localitatea de unde ani de zile a îndurat iadul pornit de autoritățile statului din acele vremuri (Fig. 8).

Fig. 8 - Locul de veci pentru soții Rizea situat în cimitirul Bisericii Nucșoara.
Fig. 8 – Locul de veci pentru soții Rizea situat în cimitirul Bisericii Nucșoara.
  • Casa Elizabeta Rizea

Astăzi, Casa Elisabeta Rizea, nu este deschisă oficial publicului larg pentru vizitare. Dar cei care o îngrijesc și pe care doresc să o introducă în circuitul turistic național, sunt mai mult decât de binevoitori să vă primească atunci când le permite timpul.

Dar pentru acest lucru, pentru a putea fi vizitată, această casă foarte importantă pentru istoria contemporană a țării noastre, are nevoie de ajutorul nostru, financiar în primul rând, dar și moral. Pe pagina web – http://casaelisabetarizea.ro/#cand – cei care coordonează acest proiect, oferă toată transparența necesară dar și detalii pentru cei care doresc să se implice.

De asemenea, există și o pagină de Facebook – Asociația Elisabeta Rizea – ce urmărește promovarea memoriei Elisabetei Rizea și transformarea casei din Nucșoara, aflată în stare avansată de degradare în ”Casa Memorială Elisabeta Rizea”

Haideți să ajutăm! Să aducem la suprafață această bucată de istorie despre care nu se vorbește la TV și nici nu se învață la școală. O istorie greu încercată și scrisă de niște oameni ce și-au iubit aproapele mai mult decât orice și care ne-au învățat prin acțiunile lor ce înseamnă demnitatea, curajul și iubirea față de Dumnezeu într-o perioadă când toate acestea erau pedepsite cu moartea.

Orice donație este binevenită.


  • Locație: Click MAPS / WAZE pentru coordonate.
  • Articol realizat în august, 2020.

  • Related articles

  • Comunitatea ”Țara cu Balauri”

Articol susținut financiar de Larry Forex

One thought on “Elisabeta Rizea – bunica neamului românesc

  1. Pingback: Casa DACICA – Țara cu Balauri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s