Rex Dacorum

Cuvânt de început

Între figurile istorice ale Neamului Românesc, Decebal este una cu neputinţă de confundat.

Dincolo de toate ambiguităţile şi certurile, este absolut clar că Decebal a fost o figură ieşită din comun, chiar şi pentru Daci, care oricum erau neobişnuiţi în felul lor. A fost un strateg de excepţie, un diplomat iscusit, un om de mare curaj. Şi un om pe care îl înţelegem încă prea puţin.

Prinşi de patima certurilor – şi de complexe supra-compensate violent – foarte puţini încearcă să-l înţeleagă sincer pe Decebal.

Nu voi încerca aici să lămuresc lucrurile sau să-i fac o biografie. Vreau doar să punctez câteva aspecte într-adevăr uimitoare din viaţa şi faptele acestui strămoş al nostru, al tuturor celor care suntem – sau ne zicem – Români.

Personalitatea Regelui

”Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut.” – Dio Cassius, în ”Istorii”, volumele în care a descris războaiele daco-romane.

Acesta pare a fi singurul text rămas în istorie ce vorbește despre personalitatea lui Decebal, ultimul rege al Daciei. Iar de aici putem trage o simplă concluzie: Decebal a oferit multe bătăi de cap romanilor și a fost cu adevărat un lider înzestrat cu multe calități.

2. Începutul domniei

Născut în perioada anilor 55-60 d. Hr., Decebal, a reușit să preia frâiele statului dac de la Regele Duras undeva între anii 85-87 d. Hr., acesta oferind conducerea regatului de bună voie, conform unor izvoare istorice. În acele vremuri, din punct de vedere al suprafeței geografice, Dacia era mai restrânsă comparativ cu perioada în care aceasta era condusă de Burebista, cel care unificat triburilor geto-dace sub acelasi stindard.

Decebal a început de îndată reorganizarea și întărirea forțelor armate, statul său fiind deja în conflict cu Imperiul Roman încă din primii ani de domnie. În anul 85, Roma plănuia deja un atact împotriva dacilor și astfel, Împăratul Domițian, îl pune în fruntea legiunilor sale pe prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, pentru a răpune oastea condusă de Regele Dac. Trecând Dunărea, Cornelius Fuscus cade în plasa întinsă de Decebal într-un defileu carpatic și este astfel răpus de armata dacilor în marea Bătălie de la Tapae. Decebal profită de ocazie și duce în Munții Orăștiei prada de război: prizonieri, trofee și stindardul legiunii a V-a.

La câțiva ani după acest prim conflict, 86-87 d.Hr. conform izvoarelor istorice, Imperiul Roman pornește o nouă ofensiva împotriva lui Decebal. Tettius Iulianus atacă din nou regatul lui Decebal, pătrunzând în Dacia prin Banat. Decebal așteaptă în defilelul de la Tapae. Confruntarea se încheie cu victoria romană. Deși înfrânt de romani, din cauza dificultăților întâmpinate de armatele imperiale în Pannonia în lupta cu quazii și marcomanii, care-l sprijiniseră pe regele dac, Decebal încheie o pace avantajoasă cu împăratul Domițian în anul 89. Decebal era numit client al Romei, iar regatul său, regat clientelar, primea meșteri mineri, instructori militari etc.

3. Perioada de pace

După aceste conflicte, pentru Decebal și regatul său au urmat aproximativ 12 ani de pace în care acesta a reușit, prin ”cadourile” oferite de romani (subvenții în bani, meșteri și ingineri romani etc.), să-și consolideze puterea și statul, procesul de centralizare a statului dac fiind astfel accelerat.

Decebal a construit o mulţime de cetăţi în înţelesul, să-i zicem, „modern” al cuvântului (modern pentru acea vreme). Fortificaţiile dacice sunt, până la Decebal, în imensa majoritate bazate pe tehnici străvechi de fortificare: palisade, valuri de pământ, şanţuri de apărare. Toate făcute cu o extrem de inteligentă folosire a terenului, chiar şi pantele mici fiind bine valorificate. Însă Decebal construieşte o adevărată reţea de cetăţi cu ziduri din piatră, puternice, destinate unei rezistenţe admirabile în faţa oricărei armate. Pentru Romani situaţia a fost unică, niciodată în istorie nemaiexistând o asemenea situaţie de război, în care legiunile să fie nevoite să înainteze printre munţi apăraţi de şiruri de cetăţi şi alte fortificaţii. Ce este paradoxal, așa cum vă spuneam – sau, poate, la 2.000 de ani de la evenimente, chiar hazliu – e faptul că aceste cetăţi şi întărituri dacice au fost realizate şi cu sprijinul direct al Romanilor care au dat bani şi ingineri Daciei, ca stat clientelar roman, spre a-şi întări apărarea în faţa vecinilor.

4. Războaiele daco-romane

După ce Domiţian moare asasinat şi după scurta perioadă de conducere a lui Nerva, urmează la tronul imperiului unul din cei mai mari împăraţi din istoria Romei, Marcus Ulpius Traianus (98-117 d. Hr.) care se hotărăşte să cucerească Dacia. Motivele hotărârii sale au fost nevoia de stabilitate pe linia Dunării şi bogăţiile Daciei (mai ales aurul), pe lângă spălarea ruşinii înfrângerii lui Fuscus şi a păcii încheiate de Domiţian.

Prin urmare, Traian trebuie să fi planificat dinainte cucerirea acestei ţări, din motive atât strategico-militare, ca urmare a creşterii puterii dacilor, socotiţi o ameninţare pentru Roma, cât şi de ordin economic.

Cele două războaie de cucerire a Daciei sunt cunoscute din:Cassius Dio,Criton şi comentariile lui Traian, din care, din nefericire, s-a păstrat doar o frază. Mult mai edificatoare sunt însă Columna lui Traian de la Roma şi Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Columna este un excelent izvor pentru cunoaşterea completă a acestor evenimente.

Războiul daco-roman din 101-102 d. Hr. Mai întâi, Traian inspectează trupele de la Dunăre şi le sporeşte efectivul cu noi unităţi. După ce îşi aduce aici principalele forţe, va trece fluviul pe un pod de vase de la Dierna (Orşova).

O altă coloană trece pe la Lederata, iar cele două coloane se vor uni la Tibiscum (Jupa). De aici, după cum ne spune, Cassius Dio, Traian înaintează cu prudenţă spre Sarmizegetusa pentru a nu fi surprins de Decebal. La Tapae, are loc o bătălie în care dacii de această dată sunt înfrânţi, iar romanii pătrund în Ţara Haţegului, unde se pregătesc de iernat. În timp ce grosul armatei romane era aici, Decebal se aliază cu sarmaţii, cu sciţii roxolani din nordul Mării Negre şi cu bastarnii din Moldova şi în iarna anilor 101-102 declanşează atacul asupra garnizoanelor romane din Dobrogea şi Moesia Inferioară. Deşi gheaţa s-a rupt şi o parte din călăreţii daci şi roxolani se îneacă, totuşi atacul este violent, punând în pericol provincia.

Prin acest atac Decebal spera ca Traian să întoarcă trupele din Ţara Haţegului şi să le aducă aici. Împăratul aduce însă garnizoanele de pe Dunăre şi veteranii, transportaţi în parte cu ajutorul flotei fluviale. Cu aceşti soldaţi el angajează Bătălia de la Adamclisi cu dacii şi roxolanii, extrem de sângeroasă, dar foarte importantă pentru desfăşurarea următoare a războiului. Traian va arunca în luptă şi veteranii, reuşind să-i înfrângă pe daci şi pe aliaţii lor. Pierderile romanilor au fost mari, aşa cum reiese din ruinele altarului descoperit la mică distanţă de Tropaeum Traiani (acest monument a fost ridicat pe locul bătăliei, tocmai pentru a sublinia importanţa ei). Odată pericolul îndepărtat, primăvara, împăratul reia înaintarea spre capitala dacă şi cucereşte cetatea Costeşti. Pentru a-şi menaja forţele şi capitala, Decebal cere pace, pe care Traian i-o acceptă, dar cu condiţiile puse de el. De data aceasta pacea este foarte dură pentru regele dac:

Ţara Haţegului, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei sunt ocupate de romani;
predă armele şi maşinile de războ, meşterii şi instructorii militarii;
nu mai avea voie să primească fugari din imperiu;
trebuia să dărâme zidurile cetăţilor;
să renunţe la politica externă;
să aibă aceiaşi prieteni şi duşmani ca Roma.

Prin această pace Traian limita drastic acţiunile lui Decebal, dar bănuia că regele dac nu le va respecta. De aceea, cu ajutorul lui Apolodor din Damasc va construi la Drobeta, peste Dunăre, un pod de piatră cu suprastructură de lemn pentru a avea o legătură stabilă cu Dacia. Se pare că tot acum începe colonizarea Banatului şi Olteniei, dovadă clară că urmărea cucerirea Daciei.

La rândul său, Decebal nu putea respecta prevederile sinucigaşe ale tratatului de pace şi drept urmare nu va dărâma zidurile cetăţilor, îşi va reface armata, va primi dezertori de la romani, dar nu va mai reuşi să refacă vechile sale alianţe. Mai mult , îi va ataca pe iagizii din nord-vestul Banatului, care erau aliaţi ai romanilor, oferindu-i pretextul lui Traian pentru o nouă intervenţie, care oricum era inevitabilă.

Războiul daco-roman din 105-106 d. Hr. De această dată Traian are un avantaj clar asupra lui Decebal. Romanii trec pe podul de la Drobeta şi se îndreaptă spre Sarmizegetusa din cinci direcţii (Traian a condus coloana de pe Valea Oltului). Coloanele romane înaintează prin Banat, pe Cerna, Jiu, Olt şi prin sud-estul Transilvaniei. Sunt cucerite şi distruse cetăţile de la Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie, iar Sarmizegetusa Regia este practic înconjurată. În vara lui 105, capitala dacilor cade în mâinile romanilor şi va fi distrusă. Decebal încearcă să se retragă în munţi, dar este ajuns din urmă de un corp de cavalerie roman, condus de Tiberius Claudius Maximus şi se sinucide.

Acest episod al sinuciderii regelui dac este incizat într-o scenă de pe columna lui Traian.

Ultimele rezistenţe ale dacilor vor fi înfrânte de romani în vara anului 106, iar în august acelaşi an,, o diplomă militară” de la Porolissum menţionează Dacia ca provincie romană. Din acest moment procesul de formare a poporului român şi a limbii române capătă o direcţie clară, iar romanizarea devine ireversibilă.

5. Tezaurul lui Decebal

În sfârşit, mai mult decât uimitoare este situaţia tezaurului lui Decebal. S-a discutat mult despre valoarea acestui tezaur. Un minimum acceptat este de 165 tone de aur şi 330 tone de argint. Întrebarea de bun simţ este: de ce a stat Decebal pe o asemenea comoară, în loc să o folosească în război?

Celelalte triburi dacice precum Costobocii şi Carpii – fără a mai vorbi despre alte triburi mai mici – nu au intrat în război, nici de partea lui Decebal, nici de partea lui Traian. Este limpede că aurul şi argintul lui Decebal i-ar fi convins să intre în luptă, iar intervenţia lor ar fi putut fi hotărâtoare. Cantităţile respective, gigantice, ar fi ajuns nu doar pentru aducerea în război a Dacilor amintiţi, dar şi a Germanicilor şi Sarmaţilor din alte părţi.
Altfel spus, Decebal a avut la îndemână o unealtă hotărâtoare pentru a câştiga războiul, dar nu a folosit-o. De ce?

Una dintre explicaţiile propuse este aceea că preoţii Dacilor aveau controlul comorii şi au refuzat cheltuirea ei, fie din motive religioase, fie dintr-un conflict cu Decebal. Este evidentă lipsa de logică a acestei explicaţii, dat fiind că şi de ar fi fost a preoţilor acea comoară, ştiau şi ei foarte bine că odată ajunsă la Romani aveau să o piardă în întregime.
Ca urmare, pricina păstrării acestui tezaur în plin război pe viaţă şi pe moarte este, de fapt, o uimitoare taină.

6. Chipul lui Decebal

Chipul regelui dac Decebal, ceea ce se poate vedea în imaginile acestui alt articol, este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova, România. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, și este sculptat într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri și istoricul amator protocronist Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 – 2004.

Prin modelarea acestui chip în munte, Iosif Constantin Drăgan a dorit să comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componența sa daco-tracă.

Cuvânt de încheire

Noi, românii, din punct de vedere cultural am început să luăm în derâdere o istorie care stă la baza piramidei noastre ca neam. Statui cu Decebal, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare și alți domnitori care și-au apărat poporul cu până la ultima răsuflare ar trebui să fie în fiecare oraș din această țară. Pentru că fără aceștia astăzi eram, poate, o colonie uitată de lume…

Ați vizitat acest basorelief?

Sursă text aici, aici dar și aici.

Locație: DN57, Dubova 227170

WAZE TO IT / MAPS TO IT

– Se poate vizita oricând 24/24 dar de pe Podul Decebal. Pentru o vedere mai bună și de aproape, recomand un traseu pe Dunăre cu bărcuțele ce se regăsesc în apropierea Mănăstirii Macronia și care vă vor duce, împreună cu ghidul acestora, la o distanță de 20-30 metri față de monument. Pe traseu se mai pot vizita ”Tabula Traian”, Cazanele Mari și Mici, Grota Veterani și o parte din Peștera Ponicova. Prețul este de 40 lei/persoană.

– Programul celor care se ocupă cu mini croazierele pe Dunăre este 09.00 – 20.00, luni – duminică. De astfel, acolo veți găsi foarte multe persoane doritoare să vă ofere o croazieră pe Dunăre, majoritate percepând același preț și mergând pe același traseu. Pentru mai multe informații, click aici.

– Din Severin, cu mașina personală, am făcut aproximativ 1h.