Cetatea Severinului

  • Cuvânt de început

Drobeta-Turnu Severin este un oraș plin de istorie.

Aici, în urmă cu aproape 2000 de ani, Imperiul Roman prin vocea lui Traian și iscusimea lui Apolodor din Damasc, inginerul și arhitectul de la porțile Romei, ridică un pod peste fluviul Istru (Dunărea) ce va face legătura între Moesia Superior și Dacia. Mergând mai departe, Traian dispune și de construirea unui castru pentru a lega cele două provincii.

Secolele trec iar zona geografică unde este situat orașul Severin astăzi devine un punct strategic pentru viitoarele imperii. Astfel că, între sec. XIII-XV, în buza Dunării și foarte aproape de trecătoare Porțile de Fier de astăzi, își face apariția o cetate devenită reper istoric pentru spațiul românesc și nu numai.

  • Cetatea Medievală a Severinului

Prima cetate din piatră din spațiul românesc, bastion al rezistenței antiotomane, perlă a coroanei domnitorilor Țării Românești, Cetate Medievală a fost capitala Banatului de Severin (Terra Zeurini – Țara Severinului) timp de trei secole, începând cu anul 1233. Pe lângă centrul politico-administrativ care se regăsea aici, formațiunile militare erau de asemenea prezente. Cetatea pare să fi fost construită de către cavalerii ioaniţi între anii 1247-1250. Aici au murit apărând-o voievodul Litovoi, Vlaicu Vodă și Mihail I (fiul lui Mircea cel Bătrân). Timp de peste 300 de ani va reprezenta cheia de intrare de pe Dunăre în Europa Centrală și va fi parte dintr-un întreg sistem de apărare de-o parte și de alta a Dunării.

Aici s-a organizat în 1370 a doua Mitropolie a Țării Românești. Șeful cetății era numit Ban și mai toți domnitorii valahi au purtat acest nume. Mircea cel Bătrân și Iancu de Hunedoara au fost de asemenea prezenți ani la rând în această cetate.

Cetatea a fost cucerită de către Soliman Magnificul în 1524 și distrusă aproape în totalitate în 1526 devenind astfel ruină pentru multe următoarele secole.

  • Cuvânt de încheiere

Astăzi, Cetatea Severinului, nu mai este o ruină. Fonduri europene au fost investite aici și mă bucur să observ că se încearcă restituirea unor monumente istorice de mare valoare pentru România. Dar în același timp, parcă toate aceste renovări sunt făcute fără cap și fără a ține câtuși de puțin cont de esteticul cetății de odinioară și de arhitectura acesteia. Dar să nu fim cârcotași și să ne bucurăm că putem călca pe același drum pe care odinioară se plimba Mircea cel Bătrân.

Ce alte cetăți/fortificații localizate pe cursul Dunării ați mai vizitat?


Locație: Bulevardul Dunărea, Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării și foarte aproape de Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.

– Program: * din păcate n-am reținut programul așa că dacă aveți informații, lăsați-le în secțiune de comentarii. Intrarea este gratuită pentru că cetatea este încă susținută prin foduri europene.
– Din București, cu mașina personală, am făcut aproximativ 4h10min.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s