Bătălia de la Podul Înalt

  • Cuvânt de început

Teritoriul actual al României a fost încă din perioada Antichității unul greu de încercat de luptele ce s-au purtat de-a lungul anilor.

O parte dintre acestea au fost pierdute sau au stopat în primă fază inamicul (Bătălia de la Călugăreni), ori au fost câștigate. Ce s-a întâmplat la Podul Înalt (Vaslui), pe 10 ianuarie 1475, între armatele aliate creştine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ştefan cel Mare şi oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Paşa este fără doar și poate de domeniul incredibilului.

  • Context

Pentru a înțelege motivele conflictului de la Vaslui, trebuie să ne întoarce în timp cu 2 ani.

În decembrie 1473 a avut loc o campanie otomană în Ţara Românească şi sudul Moldovei. Radu cel Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci şi 12.000 de munteni, l-a înlăturat pe Laiotă Basarab de pe tronul Ţării Româneşti (23 decembrie), după care a pătruns în Moldova, jefuind şi prădând până la Bârlad.[1]

În 29 septembrie 1474 Ştefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relaţii reci cu regele Matia al Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea cu scopul ca acesta să organizeze o coaliţie creştină antiotomană.

Aflând de planurile lui Suleiman Pașa, Ştefan cel Mare intră în Ţara Românească, unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în luptele care se dau cu acest prilej. Aşteptându-se la o viitoare reacţie din partea sultanului, Ştefan ia legătura cu principele polonez şi cu Matia Corvin, regele Ungariei pentru ajutor armat.

Suleiman Paşa primeşte poruncă de la Mehmed al II-lea de intra în Ţara Românească pentru a-l înlătura pe Laiotă, iar apoi de a porni neîntârziat împotriva ghiaurului Ştefan. Laiotă, pentru a-şi păstra tronul, se supune turcilor. Ştefan, în înţelegere cu transilvănenii, îl alungă pe trădător şi îl înscăunează pe Basarab cel Tânăr, numit şi Ţepeluş. Acesta însă este alungat de Suleiman Paşa, care-l reînscăunează pe Laiotă.

Basorelief de bronz cu scene simbolice din activitatea domnitorului moldovean.
Basorelief de bronz cu scene simbolice din activitatea domnitorului moldovean.

Armata otomană, care aduna 100.000 de turci şi tătari, alături de 17.000 de munteni din Ţara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de 60.000 – 120.000 de oameni), soldaţi bine pregătiţi şi înarmaţi, setoşi de sânge şi de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei, după cum spunea Nicolae Iorga:

„în zările albe ale miezului iernii înaintau mulţimile negre, zecile de mii de duşmani, ieniceri, spahii şi gloată, ca lupii flămânzi.”

Ştefan cel Mare trimite soli la Cazimir – Principele Poloniei şi lui Matia Corvinul, regele Ungariei, cu care era în relaţii proaste, ca urmare a Bătăliei de la Baia, cerându-le să-i vină în ajutor şi să intervină pe lângă alţi principi creştini pentru a i se alătura. Aflat în pragul iernii, din tabăra sa de la Vaslui, domnitorul Moldovei trimite o scrisoare Papei, în care arată că a dus tratative cu veneţienii şi îi cerea ca să-i îndemne pe alţi principi ca să se pregătească împotriva Otomanului şi puterii înspăimântătoare a acestuia, Moldova fiind gata întru totul, cu tot sufletul şi cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm pentru creştinătate, cu toate forţele noastre. Totuşi nimeni nu a trimis ajutor, nici în bani şi nici în oameni, cu excepţia a aproximativ 5.000 de secui, 1.800 de unguri (de la Matia Corvinul) şi 2.000 poloni (trimişi de Cazimir sub conducerea lui Buciaţchii).

  • Desfășurarea bătăliei

Oastea Moldovei şi puţinele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de domn fiind comasaţi cca. 40.000 de luptători moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de oameni veniţi în ajutor şi beneficiind de cca. 20 de tunuri. Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că Ştefan a adoptat o tactică de hărţuire şi înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite toate aşezările omeneşti care puteau nimeri în calea duşmanilor, să fie tăinuite proviziile.

Ştefan a repezit în calea duşmanului călărime care să supravegheze deplasarea oştii otomane, să o hărţuiască şi să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oştirii ca să meargă după hrană şi să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăştinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfăşurarea forţelor duşmane şi manevrările de armată. Există discuţii în continuare în privinţa plasării acestui loc, considerat de cei mai mulţi ca plasat în zona actualei comune Băcăoani în sudul oraşului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul Înalt după conformaţia locului, iar celebra bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei localităţi Ştefan cel Mare, în nordul actualului oraş Vaslui, bazându-se pe interpretarea unor documente.

În dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceaţă care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câţiva paşi. Era moină şi zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni şi cai treceau prin acelaşi loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea şi terenul au constituit avantaje pentru Ştefan, de care domnitorul a ştiut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-şi dea seama ce oaste au în faţă, Ştefan a aşezat de-a curmezişul văii câteva mii de oameni. Aceştia trebuiau să-i oprească pe otomani şi să înceapă lupta. Duşmanul era foarte numeros şi putea să aducă mereu oameni odihniţi în luptă. Ştefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulţi oşteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbiţe şi surle. Lucrurile s-au întâmplat aşa cum a prevăzut domnul şi, când au auzit otomanii trâmbiţele şi surlele, ei au crezut că vor fi atacaţi din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcţie, găsind aici doar câţiva oşteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oştii lui Ştefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiţi năpraznic de armata moldovenească. Până să se dezmeticească otomanii, până să înţeleagă cine-i atacă şi din ce parte, mulţi dintre ei au fost ucişi, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman Paşa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriţi de moldoveni, hărţuiţi şi ucişi o mare parte din ei.

  • Cuvânt de încheiere

În memoria acestei bătălii câștigate de Ștefan ce Mare, recunoscută de altfel și de cronicari turci, a fost ridicată o statuie ecvestră (imaginea de mai sus) ce-l înfățișează pe domnitor călare pe cal.

Pe fațada principală a soclului statuii se află următoarea inscripție în relief, cu litere din bronz: “Ștefan cel Mare, Domn al Moldovei, 1457-1504”.

Cred că totuși se putea realiza ceva mai amplu, mai simbolic decât atât. Oricum ar fi, dacă aveți drum spre Vaslui, faceți un mic popas. Merită!

  • Sursă text: Wikipedia
  • Fotografii realizate în ianuarie, 2018.

  • Locație

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s