- Cuvânt de început
Fără doar și poate vă spun că astfel de monumente trebuie păstrate și îngrijite cu sfințenie. Sunt unele dintre cele mai bune exemple de eroism, sacrificiu și curaj ce fac referire la evoluția unui popor.
În județul Teleorman, la Prunaru, regăsiți de asemenea un loc încărcat de istorice unde soldații românii s-au sacrificat pentru patrie.

- Date istorice
Cimitirul a fost amenajat în anul 1921, în imediata apropiere a Cimitirului orăşenesc „Sf. Alexandru”, de către Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, pe locul unui cimitir de campanie.



Iniţial, în Cimitirul Eroilor din municipiul Alexandria au fost centralizaţi, în morminte individuale şi în cripte comune, peste 650 morţi de război de naţionalitate română, austriacă, bulgară, germană, franceză, turcă şi rusă din al Doilea Război Balcanic, Primul şi al Doilea Război Mondial.




De asemenea, în memoria militarilor români din Reg. 19 Artilerie, care au murit de holeră în Campania din 1913 în lazaretul din Alexandria, s-a amenajat o cruce treflată în latura opusă intrării.

În anul 2013, în contextul pregătirilor pentru Centenarul Primului Război Mondial, Ambasada Franţei a exhumat osemintele morţilor de război francezi (34 identificaţi nominal şi 11 neidentificaţi nominal), centralizându-le în Parcela Eroilor Francezi din Cimitirul Bellu Militar (municipiul Bucureşti, Şoseaua Olteniţei 3-5).

Evidenţa nominală a morţilor de război români înhumaţi în Cimitirul Eroilor din municipiul Alexandria poate fi accesată pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, la secţiunea Lista morţilor de război.


- O filmare de la fața locului se poate vedea pe canalul meu de Youtube puțin mai jos:
- Cuvânt de încheiere
Este pentru a doua oară când vizitez acest loc.
Prima dată am fost aici la final de decembrie 2019. Dacă ar fi să încerc o comparație cu a doua vizita a mea (august 2021), tind să cred că de această dată cimitirul este puțin mai îngrijit.
Fotografiile de mai jos sunt din decembrie 2019.



















- Locație: Alexandria, jud. Teleorman, pe partea dreapta până la traversarea podului de peste râul Vedea când se vine dinspre București. Cimitirul Eroilor se află în capătul Cimitirului orăşenesc „Sf. Alexandru”;
- Articol publicat în decembrie 2019;
- Fotografii realizate în decembrie 2019 și august 2021;
- Sursă text, aici.
- Dacă doriți să-mi susțineți cauza iar împreună să punem bazele unei enciclopedii care să contribuie la descoperirea unor locații cu iz istoric mai puțin vizitate și recunoscute de publicul larg, o puteți face alegând una din opțiunile de mai jos.
1. Paypal | https://www.paypal.com/paypalme/laurentiucutaru sau click aici. 2. Transfer Revolut - Link | revolut.me/larrybalaur 3. Transfer Revolut - Cont IBAN | RO52BREL0005508978190100